O fetiţă de 12 ani din Zimand Cuz a susținut vineri, că a fost violată de un ve­cin. Bărbatul a fost prins imediat de po­li­ţişti, însă a reuşit să fugă din locul în care era reținut. Pe urmele lui au plecat atât poliţiştii, cât şi jandarmii, dar şi jurnaliştii aflaţi la faţa locului. După câţiva kilometri alergaţi pe câmp, bărbatul a fost prins din nou. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au precizat că bărbatul nu se afla în stare de arest când a fugit de la locul în care se făceau cer­ce­tări. Acesta era doar reţinut pentru decla­raţii. Fata susține că se juca în faţa casei cu fratele său în momentul în care a fost abordată de un vecin care le-ar fi spus că are câteva haine pentru ei şi i-a ademenit în locuinţa sa. Copila a declarat că bărbatul de 40 de ani a devenit agresiv și că fratele ei a reuşit să fugă, în timp ce ea a fost violată. Când a scăpat aceasta a mers la părinţi şi le-a povestit ce s-a întâmplat. Aceştia au sunat la 112 iar o ambulanţă a ajuns la faţa locului. „A venit fetița plângând și spu­nând că a violat-o ve­cinul. Fra­tele a sărit gardul și a fugit. Atâta știu și eu”, a afirmat tatăl fetiței. Minora a fost transpor­tată de urgenţă la Serviciul de Medicină Legală, unde în urma efectuării controlului de specia­litate me­dicii au concluzionat că aceasta nu prezintă urme specifice unui raport sexual ori alte urme de violenţă pe corp. Poli­ţiştii au afirmat că continuă cercetările pentru a stabili ce anume s-a întâmplat.  „În 13 septembrie, prin apelul unic de urgenţă 112, IPJ Arad a fost sesizat de către un bărbat din Zimandul Noul, că fiica sa, în vârstă de 12 ani, ar fi fost violată de către un bărbat din aceeaşi localitate. Poliţiştii de la postul de Poliţie Zimandul Nou au identificat bărbatul în persoana lui D. Ion de 40 de ani şi l-au condus la locul unde s-a reclamat că s-ar fi produs infracţiunea. Suspectul a fost încătuşat pre­ventiv și a încercat să se sustragă cercetărilor, fiind prins de către poliţişti şi condus la sediul IPJ Arad, pentru continuarea cerce­tă­ri­lor”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
(C.U.)

Recomandările redacției