Un control făcut de comisarii de la Protecţia Consumatorilor din Cluj s-a soldat cu o amendă de 20.000 de lei, pentru o firmă din Arad. Potrivit Mediafax, Comisarii au făcut verificări cu privire la calitatea produselor livrate copiilor în cadrul programului „Lapte, corn, măr”. Într-un comunicat de presă al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj se arată că au fost descoperite 6.000 de mere, cu pete, mucegai, urme de lovituri, aflându-se sub greutatea stabilită prin caietul de sarcini. Cum era şi normal, produsele cu probleme au fost retrase de la consum. Marfa a fost livrată, potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj de SC Zad Tiara SRL din Arad, care a câştigat o licitaţie pentru aprovizionarea cu mere a şcolilor din Cluj, valoarea contractului fiind de aproximativ 650.000 de lei.

Actualitate 127
Monstrul din Caracal, condamnat la 30 de ani de pușcărie pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol și profanare de cadavre. Crima, pas cu pas
citește mai mult »