grenadaO grenadă rămasă din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost găsită lângă calea ferată Arad-Bucureşti, în Cartierul Micălaca. Reprezentanţii ISU au fost alertaţi la numărul de urgenţă 112, de către muncitorii care lucrau în zona căii ferate, despre o grenadă pe care au găsit-o langă linii. Piroteh­niştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, s-au deplasat la faţa locului pentru asanarea muniţiei neexplodate. Granada s-a menţinut în stare bună, în pofida trecerii timpului.
„A fost descoperită o grenadă defensivă, în stare bună, provenită din cel de-Al Doilea Război Mondial, grenada a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad, căpitan George Pleşca.
Echipa pirotehnică a ridicat grenada, în condiţii de siguranţă şi a transportat-o la depozitul de păstrare a muniţiei, în vederea distrugerii prin explodare. Aceasta ar fi putut reprezenta un pericol, având în vedere că era muniţie neexplodată. Reprezentanţii ISU doresc să aducă la cunoştinţa arădenilor că dacă găsesc elemente de muniţie, să sune imediat la numărul unic de urgenţe 112, şi în nici un caz, să le lovească sau să le manipuleze.
(C.G.)

Recomandările redacției