Mulți oameni dețin animale de companie. Dacă la imobile unde nu există vecini  în curte, nu este nicio problemă, la bloc chestiunea devine un pic mai sensibilă. De curând, o instanță din Timiș , mai precis judecătorii Curţii de Apel Timişoara au pronunțat o decizie definitivă prin care se menține hotărârea de Consiliu Local din 2007. Despre ce este vorba? Cei care vor să aibă câini sau pisici și locuiesc la bloc au nevoie de acordul vecinilor, a decis instanța din Timiș. În fapt, o femeie a cerut anularea hotărârii de Consiliu Local care prevede că pentru deţinerea unui animal de companie într-un apartament de bloc e nevoie de acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, şi acordul expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe, potrivit Adevărul. Procesul a fost deschis în mai 2019 la Tribunalul Timiş, iar femeia, susținută de o asociaţie de protecţie a animalelor, a spus că ea consideră ca acest fapt este o „intruziune nepermisă de lege în dreptul său de proprietate”. Cum motivează instanța decizia definitivă în acest caz? Inițial, Tribunalul Timiș a anulat prevederile care îi obligă pe proprietarii de animale de companie să obţină acordul vecinilor și a admis cererea femeii. Sentinţa a fost însă atacată la Curtea de Apel Timişoara, unde judecătorii au decis menţinerea hotărârii inițiale.  „Dreptului de proprietate al reclamantei asupra animalelor de companie i se opune dreptul de proprietate al vecinilor şi dreptul acestora de a folosi propria locuinţă fără ingerinţe disproporţionate în paşnica utilizare a acestor imobile”, motivează judecătorii. Instanța a decis că prin hotărârea adoptată, Consiliul Local Timişoara nu a comis un abuz de reglementare. Reclamanta a susținut în fața judecătorilor că animal de companie este şi un porcuşor de Guineea, şi un câine rasa rotweiler, şi o broască ţestoasă, şi un câine rasa pechinez, şi un câine rasa labrador, şi o pisică, şi un peşte ţinut într-un acvariu, motivații pe care judecătorii nu le-au considerat relevante, precizează  Adevărul.   „Nici reclamanta, şi nici intervenientele – amintind ipotezele teoretice ale necesităţii acordului pentru a deţine astfel de animale care nu dăunează (peşti, porcuşor de Guineea, hamster etc.) – nu au indicat niciun caz concret în care să nu fi fost obţinut acordul vecinilor la deţinerea unor astfel de animale. Din acest punct de vedere, reclamanta nu se poate declara vătămată de reglementarea în cauză pe considerentul aplicării acesteia la ipoteze care nu au legătură cu situaţia sa personală”, se mai arată în sentinţa Curţii de Apel Timişoara. Decizia în acest caz este definitivă. Mai este însă o chestiune. În România instanțele rareori țin seama de precedente. Un mijloc care se folosește în justiția americană de exemplu. Așa că, ce este la Timișoara, nu automat este lege și la Arad ori la Brașov. În ceea ce privește câinii și pisicile, desigur.

Recomandările redacției