OLYMPUS DIGITAL CAMERALocalitatea maghiară Csanadpalota e situată la 7 kilometri de Vama Nădlac și acolo, sub comanda lui Rudi Lakatos, fost fotbalist al Victoriei Nădlac, s-a reunit o întreagă echipă de fotbaliști arădeni. FC Csanadpalota e locul 6 în Liga a IV-a maghiară, la 9 puncte de prima poziție, iar în componența ei, din retur, se vor regăsi nu mai puțin de unsprezece fotbaliști arădeni, unii cu trecut la nivelul ligilor II și III! Lista o deschide goalkeeperul Rafael Burian și o continuă Daniel Tambor, Feri Szellelki, Viki Vlădău, Viorel Gabor, Sebastian Cotuna, Rudolf Lakatos jr, Adrian Corbu, Călin Şiclovan, Dan Puie și Flavius Pavel.
„Avem o programare infernală la început de retur, cu primele trei clasate. Condițiile sunt excelente, acum se construiește un teren sintetic lângă cel de joc”, a povestit Flavius Pavel, unul din ultimii arădeni acontați de trupa maghiară.

Recomandările redacției