O mamă cere disperată ajutor: dacă nu va reuși să-și aducă fiul mort din Austria, acesta va fi incinerat

0
3499

Un tânăr arădean de 20 de ani și-a găsit sfârșitul într-un tragic accident petrecut în Austria. Mama băiatului de origine din Miniș, care are și  multe probleme de sănătate, dorește să repatrieze trupul copilului său, însă nu are suficienți bani pentru a face asta și are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet care o pot ajuta.

Aris Măcuș, un tânăr arădean originar din localitatea Miniș, a plecat în străinătate pentru a avea o viață mai bună și un trai decent. Drumul său s-a sfârșit însă brusc, la  doar 20 de ani, într-un accident petrecut în Austria. Tragedia familiei nu se oprește însă aici, spun apropiații. Mama lui Aris, Camelia Mărcuș este singură într-o țară străină și pe deasupra suferă de o boală grea, neavând posibilitatea de a-i repatria trupul băiatului și de a-l înmormânta creștinește în țară. Femeia cere ajutorul arădenilor pentru a reuși să strângă banii necesari aducerii în țară a lui Aris.

Tragicul accident în care a fost implicat Aris Mărcuș, a avut loc în data de 4 aprilie în localitatea Klagenfurt am Wörthersee. De atunci, mama sa încearcă cu disperare să îi aducă trupul în țară pentru a-l înmormânta creștinește. Femeia a descoperit cu stupoare că suma necesară repatrierii este peste posibilitățile ei financiare.

Prietenii Cameliei au lansat pe Facebook un apel pentru a sprijini femeia și așa greu încercată de soartă.

„Fac aceasta postare pentru a veni în ajutorul Cameliei Mărcuș, mama celui care a fost Aris, un tânăr de 20 de ani care și a pierdut viața într- un tragic accident de circulație în Austria. Poate mulți dintre voi ați auzit aceasta veste, poate v-ați întristat sau ați vărsat o lacrimă pentru Aris sau mama lui care este devastată de durere, o mama rămasă singură cu o boală grea, pe care o duce de câțiva ani și cu mai multe operații.  La aceasta data este în Austria, sedata de medici și în așteptarea repatrierii celui ce i-a fost fiu, Aris, dar pentru asta este mare nevoie de bani.

O sumă deloc mică, însă care fără ajutor nu o poate aduna. Vă rog, cei care aveți posibilitatea, știm și nu o data ni s-a adeverit că în situații dificile, putem sa ne unim și sa ne aducem ajutorul pentru semenii noștri. Dacă nu îl va aduce în țară, trupul neînsuflețit a lui Aris va fi incinerat în Austria. Cât va pune Dumnezeu pe inima, cât de mică ar fi suma pe care o puteți dona, Camelia, va mulțumește”, spune Oana Huiu, o apropiată a familiei.

O altă prietenă a Cameliei, Corina Sălășan din Lipova,  încearcă din răsputeri să găsească sponsori,  a vorbit cu mai multe asociații umanitare și firme de pompe funebre din zonă, pentru a găsi sprijin și ajutor pentru femeia aflată într-o grea cumpănă. ,, Încercăm să ajutăm cu tot ceea ce putem, deoarece suntem oameni și trebuie să ne ajutăm în situații grele. Am vorbit și cu o firmă de pompe funebre din oraș, iar acum încercăm să găsim sumele de bani necesare aducerii acasă a băiatului.  Cum să nu ajuți într-o astfel de situație? Suntem oameni până la urmă”, spune Corina, care speră din tot sufletul că se vor găsi oameni cu suflet, care vor veni în sprijinul Cameliei Mărcuș.

Cei care pot să vină în sprijinul acestei femei greu încercate de soartă, sunt rugați să o facă.

 

 

Cont în LEI OTPBANK
RO54OTPV330001351142RO01
Deschis pe numele Dina Ramona
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.