Se vorbește mult în spațiul public despre împărțirea populației între „vaccinați” și „nevaccinați”, precum și de anumite beneficii pe care le-ar putea avea cei vaccinați. Așa cum spunea vineri Valeriu Gheorghiță, nu cred că este cazul să optăm pentru segregarea populației în baza acestui raționament și sunt în favoarea libertății individului de a alege asupra propriului corp, motiv pentru care, în viața de zi cu zi, nu mă lansez în a convinge oamenii să se vaccineze.

Cu toate acestea,  nici eu nu cred că ar fi vorba de vreo discriminare, ci pur și simplu de o problemă de sănătate publică, așa cum este cazul oricărei boli contagioase. Atunci când vorbim de o boală contagioasă, urmărim să îi protejăm pe cei mai vulnerabili, în cazul acesta pe cei care nu au primit vaccinul.

Nu cred că este vorba de o idee care împinge în față știința ca dogmă, așa cum zic unele voci. Personal, răspunsurile lui Valeriu Gheorghiță mi se par cel mai adesea logice și nedisimulate. Repet, este părerea mea și nu pot obliga pe nimeni să facă ceea ce nu vrea.

Mi se pare totuși ciudat că vedem zi de zi atâtea reclame la televizor pentru medicamente, pe care le luăm apoi fără să ne întrebăm cât timp au fost testate și care sunt efectele secundare. Ba de cele mai multe ori alegem să le luăm chiar fără să citim prospectul. Când eram mici, ne luam vaccinurile la timp fără să ne punem prea mari întrebări. Acum, însă, iată că ne aruncăm în fel de fel de conspirații, asta deși coronavirusurile erau cunoscute de ceva vreme de către oamenii de știință și nu e chiar adevărat faptul că totul s-a întâmplat de azi pe mâine.

Nu putem obliga pe nimeni, mai ales pe bolnavii cronici, putem rămâne doar cu speranța că spitalele nu se vor umple din nou până la refuz la un probabil val 4. Îmi doresc să putem depăși împreună această criză a societății, să revenim la o viață normală și, mai ales, să nu ajungem să ne dușmănim. Îmi doresc ca economia să-și revină și ca cei mici să meargă la școală. Sigur, oamenii de știință învață și ei lucruri noi în fiecare zi, previziunile și modelele lor se schimbă, însă, deși nu putem fi toți savanți, ar trebui să investim în ei o minimă încredere.

Recomandările redacției