O minoră a încercat să treacă graniţa cu un document fals, la Nădlac

0
205

Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Nădlac au depistat o minoră în vârstă de 17 ani, care intenţiona să treacă ilegal frontiera, folosind un document fals.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autocar care circula pe ruta România – Spania, o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu o carte de identitate românească.  Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care au fost demarate cercetările. În urma verificărilor specifice s-a stabilit că persoana este I.F., având vârsta de 17 ani, domiciliată şi are domiciliul pe raza judeţul Giurgiu. Minora a declarat că a primit cartea de identitate din Italia, prin poştă şi dorea să ajungă împreună cu mătuşa ei în Spa­nia neştiind că documentul este fals. „Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, comisar-şef Daniel Iancu. Cercetările continuă.  (C.G.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.