Poliţiştii de frontieră arădeni de la P.T.F. Nădlac, au luat la întrebări o minoră în vârstă de 17 ani care a încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de o carte de identitate românească falsă. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat este fals total, acesta nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, motiv pentru care persoana a fost condusă la sediul sectorului pentru cercetări.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autocar care circula pe ruta România – Germania, o persoană de sex feminin care s-a legitimat cu o carte de identitate românească. În urma verificărilor specifice s-a stabilit că este vorba de minora M.A., în vârstă de 17 ani din judeţul Bacău care intenţiona să ajungă ilegal în Germania. Aceasta a declarat că a făcut rost de cartea de identitate românească de la un cetăţean italian, pe care l-a cunoscut în satul natal”, a declarat comisar şef de poliţie Iancu Daniel, purtător de cuvânt al STPF Arad.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei tinerei şi o cercetează sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea, şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Actualitate 172
O femeie din Timișoara a fost arsă de vie de soțul ei. Acesta și-a recunoscut crima, după ce inițial declarase că soția s-a ars la grătar
citește mai mult »