caravana  AFIR

Conform unui comunicat al filialei județene Arad al AFIR, Ministerul Agriculturii va organiza o caravană PNDR-RNDR 2015, între 2 iulie-4 august a.c. După cum informează Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, campania se va desfășura în nouă județe și va începe la începutul lunii viitoare la Arad – respectiv în 2 și 3 iulie.

Respectiva acțiune va fi condusă de ministrul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, prin urmarea este posibil, conform aceleiași surse, ca acesta să fie prezet la Arad în 2 iulie pentru a da statul acțiunii.

Deși are o amplă derulare – în județele Arad, Timiș, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud, Sibiu, Alba, Cluj – nu se precizează care este de fapt SCOPUL acestei caravane deși la acțiune vor participa și reprezentanți ai Cabinetului Ministrului, AM PNDR, CDRJ din regiune, AFIR central, OJFIR, APIA.

Recomandările redacției