De la 1 iulie, facturile de la gaz şi energie electrică vor creşte. Vor plăti mai mult în special cei care nu au trecut pe piaţa concurenţială.

Românii sunt obligați de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul energiei să aplice reducerea consumatorilor care încă nu și-au schimbat furnizorul și au rămas pe piața universală. Concret, dacă nu ați ales încă un furnizor de pe piața concurențială, veți mai primi reducerea până la finalul lunii iunie.

Astfel, doi dintre cei mai mari furnizori de gaze anunță că urmează scumpiri majore de la 1 iulie. Unul dintre furnizori spune că va scumpi gazele de la 1 iulie cu 25%, iar cel de al doilea că va majora prețul în două etape: cu 13% de la 1 iulie și cu încă 5% de la 1 ianuarie.

Specialiștii în energie spun ca această scumpire a gazelor se va reflecta direct proporțional în factura noastră de la gaz. Scumpirile vor fi pentru cei care nu au trecut pe piața liberă de energie.

În ultima perioadă, costurile de achiziție a gazelor naturale de pe piața angro s-au majorat substanțial, pe de o parte, pe fondul convergenței prețurilor interne cu cele externe, iar pe de altă parte, ca urmare a reducerii sau a insuficienței cantităților de gaze din producția internă necesare pentru satisfacerea cererii.

Costul de achiziție a gazelor naturale de pe piața internă s-a dublat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

De asemenea, costul cu achiziția gazelor din import s-a majorat cu 60% pentru cantitățile la care prețul este calculat în funcție de evoluția prețului petrolului pe piața internațională, și chiar cu 250-300% pentru unele produse în hub-urile europene. Prognozele pentru a doua jumătate a acestui an sunt de continuare a acestei evoluții ascendente.

Trendul crescător al prețului de achiziție a gazelor la nivel european este cauzat de majorarea cererii atât pe segmentul rezidențial, ca urmare a unei primăveri deosebit de reci, cât și pe segmentul industrial datorită revenirii parțiale după scăderea de anul trecut din pandemie. Impactul este resimțit cu atât mai mult cu cât costurile de achiziție din ultima perioadă vin după un minim istoric, aceste costuri reprezentând cea mai mare pondere în factura de gaze naturale, respectiv circa 60%, conform antena3.

Recomandările redacției