Arădenii trebuie să fie atenți, deoarece există o nouă tentativă de fraudă.

Existența acestei fraude a fost anunțată de către Electrica Furnizare și este prin mijloace de plată electronice ce constă în transmiterea de notificări către clienți, via aplicații de mesagerie și/sau SMS, cu privire la deconectarea de la rețeaua de energie electrică pe motiv de neplată, aceștia fiind îndemnați să acceseze un link pentru a plăti soldul restant.

„Electrica Furnizare se delimitează de orice mesaj trimis clienţilor săi care îndeamnă la efectuarea plăţii prin accesarea de link-uri. Electrica Furnizare nu a solicitat şi nu va solicita, prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie şi/sau SMS, realizarea de plăţi prin accesarea de link-uri, compania încurajând clienţii să utilizeze canalele oficiale de plată, cunoscute şi promovate constant în rândul acestora: MyElectrica, ATM-uri, terminale de plată, internet banking, virament bancar, agenţiile şi sucursalele băncilor partenere, punctele de plată Paypoint, centrele de plată un-doi ale Mobile Distribution, serviciul Westaco Express. Toate modalităţile de plată a facturilor emise de Electrica Furnizare pot fi consultate pe site-ul oficial”, se menţionează într-un comunicat al companie.

 Pentru a evita să devină victime ale unui fraude prin mijloace de plată electronice, Electrica Furnizare le recomandă clienţilor săi următoarele: să nu ia în considerare şi să nu acceseze link-uri de plată sugerate în comunicări transmise prin aplicaţii de mesagerie şi/sau SMS şi să nu introducă date cu caracter personal sau să efectueze plăţi în pagini nesecurizate. O pagină securizată se poate identifica căutând simbolul sub formă de lacăt închis, afişat de browser-ul utilizat, precum şi prezenţa literei „s” (reprezentând termenul „secure” – în condiţii de siguranţă) la începutul adresei site-ului: „https://”. Aceste elemente indică utilizarea de către site a unei conexiuni securizate, astfel încât informaţiile despre tranzacţie nu sunt divulgate către terţi. Dacă aceste elementele nu sunt disponibile, plata trebuie abandonată, atrage atenţia Electrica. „Clienţii care suspectează primirea unor mesaje ce se pot încadra la categoria fraudă prin mijloace de plată electronice sunt rugaţi să informeze compania la adresa de e-mail: clienti@electricafurnizare.ro”, se mai arată în comunicat.

FOTO: www.zi-de-zi.ro

Recomandările redacției