După cum au menționat autoritățile de curând, pe lângă spitalul TBC destinat pacienților bolnavi de SARS-CoV-2 și Spital Municipal – a fost nevoie să găsească un alt spațiu pentru internarea bolnavilor. Și asta pentru că, numărul cazurilor a crescut în ultimile două zile mult.

Așadar, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a preluat SC ProMagistica SRL de pe Strada Andrei Șaguna. De săptămâna aceasta, aici se vor interna pacienți diagnosticați cu virusul Covid-19. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Consiliului Județean care administrează spitalul și secțiile aferente.

De asemenea, potrivit reprezentanților Grupului de Suport pentru Spitalul Județean Arad (celula de criză), pacienții suspecți de COVID-19, pentru care urmează să se facă testarea ori rezultatele testării n-au ajuns încă, vor fi internați pe secția de Infecțioase de pe Ș.Cicio Pop. Aici, din informațiile noastre s-au făcut igienizări. Astfel autoritățile vor să departajeze bolnavii diagnosticați, de cei suspecți, pentru a minimiza riscul contaminării.

De reamintit că, la EXPO Arad este amenajat un spital de campanie, de suport COVID, ce ar urma să fie gata zilele aceste.

Recomandările redacției