În ziua de 8 septembrie, poliţiştii și jandarmii arădeni au desfăşurat
acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării
de alertă. 

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 600 de persoane,
verificate 69 de societăți comerciale și obiective de interes (parcuri, zone de
agrement, gări, autogări, spații de cazare) și 35 de mijloace de transport în
comun/persoane.

Au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de
lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.

,,Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică și să poarte
masca de protecție în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun
și în zonele aglomerate.”, a declarat un reprezentant IPJ Arad.

Recomandările redacției