„Marcel Ştrengarul”, un tânăr muncitor pistruiat şi cu fire rebelă, întruchipând imaginea muncitorului din epoca comunistă, şi realizat la Arad în timpul „Epocii de Aur” face acum senzație în întreaga lume. Un constănţean a plimbat  păpuşa prin cele mai pitoreşti locuri ale Constanţei, a fotografiat-o, iar acum pozele au parte de mii de vizualizări pe un important site turistic internaţional.
„Marcel Ştrengarul” a văzut tot ce merită admirat în Constanţa şi nu a plecat înainte să se fotografieze în fiecare loc important din oraş, conform Digi 24. Năstruşnica idee de promovare a litoralului îi aparţine unui avocat.

„M-am gândit că am nevoie de o păpuşă care să fie veche, preferabil produsă în România, preferabil din perioada comunistă, adică să nu fie foarte foarte veche. Să fie expresivă. Aşa l-am găsit pe Marcel. Face legătura între perioada comunistă şi prezent”, povesteşte Viorel Papu, îniţiatorul proiectului.
Fotografiile au avut un succes neaşteptat, aşa că Viorel Papu i-a dedicat creaţiei sale şi o pagină de Facebook, unde sunt postate toate fotografiile. Aprecierile n-au întârziat să curgă. Nu a durat mult până când fotografiile cu păpuşa au ajuns şi pe un important site de turism internaţional. „Marcel se vrea a atrage puţin atenţia cetăţenilor acestui oraş şi nu numai, celor care au legătură cu Constanţa sau chiar celor din alte ţări, să atragă atenţia asupra locurilor pe lângă care trecem”, mai spune Viorel Papu.
Marcel Ştrengarul a fost fotografiat în tren, în faţa muzeelor din Constanţa, dar şi în faţa celui mai important imobil de pe malul mării, Cazinoul.
O marcă celebră intrată în faliment
Marcel s-a născut la Arădeanca, prima fabrica de păpuşi din România, în anii ’70. Arădeanca a fost prima fabrică de jucării din România, fiind înfiinţată în anul 1949, adică acum mai bine de 66 de ani. La început, firma producea păpuşi, medalii, insigne şi cupe sportive în ateliere micuţe. Cu timpul, a ajuns să producă şi păpuşi ale unor vedete. În 2013, fabrica a intrat în faliment. În prezent, papuşile sunt produse în continuare, dar sub umbrela unei alte firme. Până la Revoluţie, Arădeanca avea aproa­­pe toată producţia destinată exportului, atât în ţări socialiste, cât şi capitaliste. Păpuşile „Nadia Comăneci” au fost în topul vân­zărilor, alături de cele tip „Bebe”. După Revoluţie, Arădeanca şi-a pierdut încet pieţele de desfacere. Fabrica de păpuşi Ară­deanca a produs păpuşi unicat, dar şi păpuşi care reprezentau diverse VIP-uri la ordinea zilei.

Recomandările redacției