Dirijorul Vlad Vizireanu a intrat în atenția internațională în anul 2013, odată cu obținerea premiului al doilea la Concursul de dirijat Cadaqués, într-un concert televizat la Sala L’Auditori din Barcelona. În 2016 și-a făcut debutul cu Orchestra Simfonică din Londra, la Barbican Hall, ca finalist al concursului concursului Donatella Flick, iar în 2018, a fost invitat la Concursul Malko cu Orchestra Națională Daneză, numărându-se, deopotrivă, printre cei paisprezece dirijori (din 400 de candidați din întreaga lume) selectați la renumitul Concurs de dirijat Mahler, cu Orchestra Simfonică din Bamberg.
A ocupat funcția de director muzical al Orchestrei Simfonice Knox Galesburg din Illinois și al Orchestrei Simfonice North Shore din New York și a fost numit recent dirijor principal invitat al Filarmonicii din Ploiești.
A fost dirijor asistent al Filarmonicii din Thousand Oaks și dirijor al New West Symphony Harmony Project, care are ca scop inspirarea copiilor mici pentru a dezvolta o dragoste de muzică pe viață, prin educație și experiențe muzicale interesante. De asemenea, a ocupat funcția de director artistic al orchestrei Enescu & The Americas, o organizație care promovează schimbul cultural între România și Statele Unite ale Americii, prin intermediul muzicii celui mai mare compozitor român, George Enescu.
Numit de către revista britanică The Strad ca „un virtuoz incurabil cu suflet şi tehnică fabuloase”, violonistul Remus Azoiţei a debutat la 8 ani cu orchestra simfonică din oraşul său natal, Galaţi. După absolvirea Conservatorul din Bucureşti (1995), la clasa lui Daniel Podlovski, Remus Azoiţei obţine o bursă de studii la renumita Juilliard School din New York, unde are şansa să studieze cu Dorothy Delay şi Itzhak Perlman, la finalul pregătirii sale obţinând titlul de Master of Music.
Remus Azoiţei a concertat în săli prestigioase, precum Carnegie Hall New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields şi Wigmore Hall Londra, Teatro La Fenice Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena, apărând deopotrivă în festivalurile muzicale de la Tokyo, Cambridge, Londra, Berlin, Heidelberg şi Santander. A colaborat cu artisti renumiţi, printre care se numără Lawrence Foster, David Geringas, Gérard Caussé, Michael Sanderling sau Adrian Brendel, fiind de asemenea solist al unor ansambluri de prestigiu, precum Viena Kammer Orchester, Berlin Kammer Orchester, Orchestre Nationale de Belgique, Philharmonic Chamber Orchestra of London sau Orchestre Philarmonique de Radio France.
În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a Academiei.
În 2007, el a pus bazele Societăţii Enescu din Londra, fiind unul dintre membrii fondatori, precum şi directorul său artistic, poziţie pe care o deține și astăzi. În 2005, a fost decorat de către Președintele României cu titlul de Ofiţer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013, Regele Mihai I l-a numit ofițer al ordinului „Coroana României”. În 2016 el a fost câștigătorul Concursului Național „Oamenii Timpului”, care celebrează anual personalități ale vieții românești din țară și din diaspora; el este de asemenea câștigătorul Marelui Premiu „Constantin Brâncoveanu” pe domeniul Arte, în 2017.
În 2019, pe lângă aparițiile sale pe scene europene, violonistul a susținut concerte la Carnegie Hall în New York și Kennedy Center la Washington DC. A fost solistul Orchestrei de Cameră din Viena, în cadrul Festivalului Enescu, ediția 2021.
Remus Azoiței cântă pe o vioară Niccolo Gagliano, creată în 1750.