(Update) Un bărbat a căzut de pe acoperișul Sălii Polivalente din Arad, ulterior decedând

0
296

UPDATE 4: „În această dimineață, în jurul orei 10:30, în timp ce executa lucrări de întreținere la acoperișul unei săli de sport din municipiu, un arădean de 69 de ani s-a dezechilibrat și a căzut într-o gură de captare a apei, de la o înălțime de aproximativ 15 metri.
Un alt bărbat de 55 de ani, din Arad, a încercat să îi acorde ajutor până la sosirea echipajului ISU.
Echipajul medical sosit la fața locului a încercat resuscitarea victimei, ulterior fiind declarat decesul.
Cadavrul a fost transportat la SJML Arad în vederea efectuării autopsiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal „in rem”, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au declarat reprezentanții IPJ Arad. 

UPDATE 3: După ce i-au fost efectuate mai multe manevre de resuscitare, medicii n-au mai putut face altceva decât să declare decesul bărbatul care a căzut de la înălțime. Cel de-al doilea, care i-a sărit în ajutor, urmează să fie transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Arad. 

UPDATE 2: După ce a văzut cele întâmplate, înainte să ajungă pompierii, un alt bărbat a încercat să îi ofere ajutor celui căzut de la înălțime. Așadar, acesta s-a băgat după bărbat ca să ajute la scoaterea lui afară. După ce au reușit să-l scoată pe bărbatul care era inconștient, pompierii au scos și al doilea bărbat dintre burlan și perete. Acesta este evaluat de medicii care sunt de față. 

UPDATE Din informațiile primite de la fața locului, pompierii au declarat faptul că bărbatul a căzut în interiorul sălii, de la nivelul acoperișului. A fost scos de către pompieri din locul în care rămăsese blocat și în acest moment, ora 11.20, i se fac manevre de resuscitare deoarece acesta este inconștient. 

Dimineața zilei de azi a început cu o misiune destul de dificilă pentru pompieri. Din primele informații se știe faptul că o persoană ar fi căzut de pe acoperișul Sălii Sporturilor Arad, cunoscută și ca fiind Sala Polivalentă. 

Aceștia au fost semnalați în jurul orei 11.00. Persoana a căzut de la aproximativ 15 metri înâlțime, în momentul de față fiind prins între burlanul de evacuare al sălii și un perete închis. Mai mult de atât, cel care a sunat la 112 a declarat că persoana în cauză nu aude și nu poate vorbi, semn că acesta nu mai era conștient deja.

La locul faptei se deplasează pompierii cu o autoutilitară ASAS, o autoutilitară de descarcerare ușoară, S42 și un total de zece subofițeri și doi ofițeri. De asemenea, pentru asistență medicală s-au deplasat si două echipaje al Serviciului de Ambulanță Județean Arad. 

Andreea Daniela

Sandra Stoler

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.