atlas2O valoroasă operă din fondul Bi­blio­-tecii Judeţene ,,A.D.Xenopol” Arad a fost restaurată. Este vorba de o piesă uni- cat în România şi foarte rară şi în afara ţării.
Lucrarea este un atlas al lumii şi cuprinde 105 hărţi şi planuri, gravuri originale în metal executate de Jean – Baptiste Nolin, geograf, gravor şi editor de hărţi al regelui Ludovic al XIV-lea. Titlul original al lucrării este: ,,Le theatre du monde, dedié au Roy, contenant les cartes generales et particulieres des royaumes et états qui le composent” . Lucrarea a fost realizată la Paris, în jurul anului 1700
„Dată fiind valoarea sa incontestabilă, dar şi starea avansată de degradare în care se afla, s-a impus restaurarea de urgenţă a volumului de mari dimensiuni (38 x 54 cm). Lucrările de conservare şi de restaurare au fost realizate cu succes la Centrul Naţional de Conservare şi Restaurare a Cărţii Vechi Alba Iulia din cadrul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, astfel că putem  păstra pentru generaţiile viitoare o bijuterie a imprimeriei artistice de acum 300 de ani”, a precizat Adriana Czibula, bibliotecar la Secția Colecții speciale, a Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol” Arad.
(G.C.)

Recomandările redacției