Adesea am avut prilejul de a cunoaște oameni entuziaști, plin de avânt și dornici cu absolut orice preț de a scoate adevărul la iveală. Pe altarul adevărului și al dreptății sunt capabili de sacrificii supreme, dispuși să scoată pieptul gol în fața gloanțelor, de a îndura orice fel de eventuale repercusiuni. Mânat de astfel de îndemne, împuns pur și simplu de la spate, te apuci de treabă. Te documentezi, aduni păreri și informații, dai telefoane, mai mergi și pe teren și te apuci de scris. Ești pe cale să publici și primești un telefon: „Știți, m-am gândit mai bine (n.r. de ce nu ai făcut-o mai înainte) și am ajuns la concluzia că totuși ar fi mai bine să nu publicați nimic. Haideți să nu mai scriem (n.r. eu l-am scris, mi-am stors creierii, nu tu) nimic. Să o lăsăm deocamdată așa“. Sau și mai rău, după ce e publicat deja: „Vă rog să ștergeți tot. Nu trebuia să scrieți ce v-am spus. Numele meu nu trebuia să apară acolo. Voi avea numai probleme“.

Ceva asemănător am pățit cu o anume doctoriță Cristina Pac. Cazul ei este deja celebru, cu înmormântarea tatălui ei, cu implicarea firmei Kuki, cu abandonarea cadavrului în fața porții, nu are rost să mai intru în detalii, întreaga poveste o găsiți pe https://www.glsa.ro/situatie-ireala-mort-lasat-in-fata-portii-iar-firma-kuki-acuzata-de-sechestrare-de-cadavre/.

Am ales să scriu despre acest subiect, și nu regret nici acum că am făcut-o, pentru că aborda o temă despre care toată lumea vorbește, toată lumea știe, dar aproape nimeni nu a avut curajul să o înfrunte: modul aproape criminal în care majoritatea firmelor de pompe funebre jecmănesc pur și simplu pielea de pe om, atunci când acesta trece poate prin cea mai mare durere a vieții sale. Subiectul articolului tocmai asta urmărea: cinismul de care dau dovadă majoritatea firmelor funerare de la noi.

Cristina Pac a fost cea care a căutat cu disperare pe cineva dispus să îi publice povestea: cu nume, prenume, cifre și cu… mult curaj. „Nu știu dacă veți avea curajul să publicați vreodată tot ce vă dezvălui eu acum, să scrieți tot ce vă spun“, au fost cuvintele ei la telefon. După aproximativ o oră de la această conversație, materialul era publicat în Glasul Aradului cu nume, prenume și tot restul.

Personal, am fost avertizat în legătură cu Cristina Pac, despre care mi s-a oferit mai multe detalii legate de viața sa personală, pe care bineînțeles că din respect nu le voi publica niciodată. Dar cu toate astea, mergând și pe principiul că gura păcătosului adevăr grăiește, am considerat că tot ce scrie în acel articol este adevărat, iar demersul trebuie dus până la capăt. Ceea ce, repet, nu regret nici acum.

După apariția articolului, Cristina Pac nu a contenit cu felicitările și cu mulțumirile. În semn de recunoștință, mi-a oferit pe tavă și alte subiecte: mafia administrării cimitirelor, imunizările anti-Covid făcute la chiuvetă, toate cu nume, prenume, locații și cifre. Și asumare („Nu trebuie decât să publici ceea ce declar eu. O fac cu nume și prenume. Mă citezi pe mine și ai articolul“, îmi repeta Cristina Pac)! Subiecte fierbinți, însă mi-am dat seama că am de a face cu un om căruia îi place prea mult scandalul și nu am avut încredere în „dovezile“ ei.

Probabil și această neîncredere sau distanța pe care oarecum am impus-o, au făcut-o pe Cristina Pac să îmi spună într-una dintre seri: „Auzi, dar tu de ce ai publicat articolul cu mine? Cine te-a pus? Ți-am dat eu voie? Nu trebuia să mă treci cu numele, erau suficiente inițialele! Este ilegal că mi-ai folosit numele. O să răspunzi în fața avocaților mei! Bun, eu ți-am spus tot, dar tu de ce ai scris? Nu trebuia să scrii!“…

De fapt, ce se întâmplase? În urma avântului pe care l-a avut după publicarea articolului, Cristina Pac a fost judecată, într-un mod nedrept din punctul meu de vedere, despre modul în care s-a referit la cadavrul tatălui ei. De fapt, tema articolului era alta, mai generală și mai gravă, însă oamenii s-au aplecat asupra detaliilor și au judecat-o pe Cristina Pac. În urma acestor critici, Cristina Pac a reacționat în acest fel și dorea eliminarea articolului de pe net sau măcar a numelui său din articol. Totul se putea rezolva foarte simplu: nici măcar nu era nevoie să mă roage să fac acest lucru, o făceam pentru că îmi doream să o ajut. În nici într-un caz nu m-au impresionat amenințările și ultimaturile… Pac! Pac!

Recomandările redacției