Prostia nu ţine de inteligenţă, memorie, şcoli absolvite, de nivelul IQ sau de numărul cărţilor citite, scrise sau comentate. Eşti prost şi gata!

Prostia este cea mai independentă stare a cetăţeanului. Ea nu depinde de nimeni şi de nimic, doar de propria-i existenţă.

Rândurile de mai sus fură un fel de preambul pregătitor. Acum încep: în tramvaiul care mă ducea spre redacţie – dar nu era Imperio, ăla verde, futurist – era o căldură insuportabilă. Geamurile de sus erau deschise pentru a produce cât de cât un curent care să mai ostoiască infernul caloric de iulie. La staţia Crişan urcă o doamnă care merge direct la geamuri şi le închide pentru că: „E curent şi mă trage la dinţi iar eu merg până în Aradul Nou“.

Nu s-a pus nimeni cu ea, am suportat cu toţii decizia cucoanei curentate, năduşind consistent. Nicolae Iorga spunea că dacă „Ataci părerea unui prost, te trezeşti cu prostul în discuţie“.

Da, avea dreptate un amic, noi românii trăim în ţara lui „Mă trage curentul!“ Nicăieri în lume, nicăieri pe acest glob pământesc nu există fenomenul „Mă trage curentul!“ Doar la noi. E dovedit, documentat şi adevărat!

Să fim înţeleşi: nimeni nu contestă faptul că atunci când deschizi geamul de la tren, de la maşină sau de la orice vehicul cu geam acel curent nu-ţi poate provoca disconfort, conjunctivită sau mai ştiu eu ce, mai ales dacă e perioadă răcoroasă spre friguroasă. Nimeni nu contestă faptul că două geamuri deschise nu se pot trânti şi sparge, provocând pagube. Dar de aici până la a spune că ai făcut carie dentară şi că te dor urechile şi s-a umflat măseaua pentru că „te-a tras curentul“ e o prostie soră cu starea de repaus total a minţii.

Medicii consultaţi în această problemă  neagă elegant boala de „M-a tras curentul“. Pentru medici această expresie pur şi simplu nu există. Căci dacă medicina ar confirma boala „M-a tras curentul!“, ca pe o sursă de alte boli, cu siguranţă s-ar studia la Facultatea de Medicină. Şi pe lângă specialitatea de medic de interne, cardiolog, ortoped, stomatolog, ginecolog cu siguranţă că ar lua fiinţă şi specialitatea de medic curentolog. Dar cei pe care „i-a tras curentul“ sunt ambiţioşi: dacă medicul refuză să-i trateze de „M-a tras curentul!“se tratează singuri: îşi bagă o ţigară aprinsă în urechea dureroasă (filtrul) sau un căţel de usturoi. Sau apă călduţă. Rezultatul? Li se ia durerea pe loc. Pe bune! Dar tămăduirea ţine de domeniul psihanalizei.

Această psihoză cu „M-a tras curentul!“ mai are o anexă, la fel de hilaro-dureroasă: „Aerul condiţionat dăunează grav sănătăţii“ în România. Am văzut cazuri în care pe o caniculă infernală în birou, aparatele de aer condiţionat erau oprite întrucât „Mă trage curentul“.  Muream de cald cu aerul condiţionat lângă noi. Eram exact ca în povestea măgarului lui Buridan care a murit de foame lângă două căpiţe de fân întrucât nu ştia din care să mănânce.

Sigur, aerul condiţionat te poate îmbolnăvi dacă îl foloseşti prost. Dacă afară e 35 de grade Celsius iar aerul condiţionat este reglat la 15-17 grade e normal că dăunează această diferenţă de căldură.  Dar de aici până la a refuza vehement şi insistent aerul condiţionat pe motiv că „te trage curentul“ e o mare şi impardonabilă prostie colectivă.

Aerul condiţionat este utilizat în SUA de la începutul secolului trecut. Cu succes! Doar la noi, în România el este socotit dăunător.

Utilizat în mod excesiv aerul condiţionat crează disconfort. Utilizat la o temperatură de 24-25 de grade e o binecuvântare pentru sănătatea noastră în plină vară fierbinte.

Deocamdată, atât. Cu altă ocazie vom vorbi despre clarvăzători, horoscopişti, numerologi, şi alte entităţi bizare.

 

  • Persoana Nongrata spune:

    Pai poti sa ma inviti si pe mine in dicutie. Zise Bamse. 🙂
    Sunt fost terapeut, pe mai multe tipuri de terapi si…s-ar putea sa mai stiu cate ceva legat de subiect. 🙂 De exemplu, aia care stau cu spatele la aer conditionat (dar numai prostii care pun aparatul sa le bata fix in ceafa), cand le faci masaj pe spate, se invinetesc pe spate. Un curent de aer, indiferent ca e produs de aparat sau e natural, irita nervii si poate duce la o contractura musculara sau chiar la o ingrosare usoara a ligamentelor. de aceea cand pune omul ulei cald in ureche ai trece, pentru ca „virgula” caldura relaxeaza muschii si calmeaza sistemul nervos. Totusi, e nesimtire sa te urci intr-un transport public, unde stii ca se merge garantat cu geamurile deschise ca sa nu moara lumea de cald, si sa inchizi tu geamurile ca vrei tu sa stai langa geam. Despre aer conditionat e foarte mult de discutat. Nici macar 1% din ofiterii mecanici navali cu experienta nu cunosc parametrii aerului conditionat (viteza vantului, viteza de rotatie locala, temp, umiditate etc.). Dar pot sa-ti spun ca in Constanta exista un restaurant cu dublu corp, unul de tabla si unul doar din voal (de mireasa). Intre ele bat niste ventilatoare mari. Crede-ma, indiferent de anotimp, e cel mai misto la ei in restaurant. Secretul e aerul care bate difuz, prin voal.
    Iar legat de clarvazatori, horoscopisti etc, iti spun doar atat: nu exista planete, Pamantul e EXTRA PLAT si NICI NU SE INVARTE, nu exista nici macar sateliti, numerologia exista dar nu ce scrie in ziare de cancan ci doar daca dai de initiati, iar legat de entitati bizare, strange niste bani, si facem un aparat prin care o decopertam de holograma pe reptiliana de Gabriela Firea in direct la TV. Sau daca nu vrei sa fie femeie, ai stricam holograma politistului din Las Fierbinti. Spune-mi unde ai ajuns cu studiu, si-ti spun mai departe. Clarvazatori nu exista, dar exista atceva.

    • Ion spune:

      Satulul nu crede flamandul.ce sa zic,sa aveti si voi parte de boala aceasta ca sa intelegeti

    • Cristea Ioan Adrian spune:

      ”Terapi”, ”ai stricam”, ”ai trece”, ”cand le faci masaj pe SPATE, se invinetesc pe SPATE” (poi unde altundeva), ” restaurant cu dublu corp” …virgule puse aiurea si fraze care incep cu litera mica…? Mda…inteleg de ce te cheama asa…

  • Laura Mazâlu spune:

    „Geamurile de sus erau deschise pentru a produce cât de cât un curent care să mai ostoiască infernul caloric de iulie.”
    „Curentul” se referă la apă (curent cald / curent rece), nu la aer (apropo de „prostie”).

    • Alex Tudorica spune:

      Hmm… Dar… „curentul” se poate referi si la mase de aer in miscare, printre altele. (apropo de apropo de prostie). Daca nu ma crezi arunca un ochi prin DEX.

    • Radu spune:

      Nu ați auzit de curenți de aer cald si rece? Măcar din buletinul meteo?

    • Laura Mazâlu spune:

      Scrisesem un comentariu aseară, dar văd că nu apare.
      Un rezumat al acelui comentariu ar fi:
      1. DEX-ul este doar orientativ, fără a avea pretenții de document de specialitate în absolut niciun domeniu. Tot în DEX găsești „a-l lua pe cineva curentul”, precum și definiții pentru „bacterie” și „virus” care nu corespund cu cele din Biologie, considerând Biologia domeniul de referință la care se pot raporta aceste două noțiuni.
      2. În Larousse, „curent” se referă doar la mișcarea maselor de apă, nu și a maselor de aer. Nu e pomenit nimic de aer. Pe de altă parte, în Oxford „curent” se referă și la mișcarea fluxurilor de aer. Deci, e discutabil.
      3. În Geografie, din câte știu, se acceptă varianta Larousse (iarăși – Geografia: domeniu de referință, DEX-ul: nu domeniu).
      4. Radu, buletinul meteo este prezentat de jurnaliști, nu de specialiști în domeniu. Ca orice altă informație sau știre mai bine sau mai puțin bine interpretată.

      • Calin Blaga spune:

        scuzati, dar ati citit definitia „vantului”? Oriunde…

      • Cristea Ioan Adrian spune:

        Daca tot deschizi gura, macar strange picioarele…ca sa nu te traga, Doamne fereste, vre-un curent…de care-o fi 🙂

    • Razvan Gaspar spune:

      curentul poate fi si de aer; orice fluid,lichid care este antrenat si care „curge” dintr-o parte in alta poate forma un curent care este descris de legile de dinamica ale fluidelor, precum ecuatia lui Bernoulli, etc… deci.. curentul are o acceptiune mai larga, este si curent de opinie, curent literar, etc….poate si curent electric daca ne este permis..

  • nadi spune:

    ¨daca afara E 35 de grade Celsius…¨…. nu e mai corecta exprimarea ¨daca afara SUNT 35 de grade Celsius¨?????

    • Maria maria spune:

      Dacă afără e… (este corect!

    • Radu spune:

      E discutabil din punct de vedere gramatical. Acordul implicit ar fi cu ‘grade’, deci plural, doar că gradele nu există ca atare, ci măsoară temperatura, care ‘este afară’. Logic este incorect să se spună ‘sunt 35 de grade’, deoarece ele nu sunt nicăieri. Gramatical însă e, cum spuneam, discutabil, si dacă acceptăm că există un subiect subînțeles (‘temperatură’), exprimarea de mai sus e corectă.

  • roberta spune:

    In primul rand si in alte tari este cunoscut acest fenomen dar sub o alta denumire. In al doilea rand, inteligenta se masoara in IQ( intelligence quotient) iar prostii, stiintific vorbind sunt aceia care au un IQ mai redus!!

    • Liliana Nāspriś spune:

      Roberta,am fost in vreo 24 de tari,nu am auzit nicaieri in afara Romaniei termenul „sub alta denumire”. Nimeni nu stie de acest „curent tras” :):) Singurul lucru in acest POST este: „Daca afara E 35 de gradeC”. Nu stiu daca este corect gramatical ??? :):)

    • Liliana Nāspriś spune:

      Roberta,am fost in vreo 24 de tari,nu am auzit nicaieri in afara Romaniei termenul „sub alta denumire”. Nimeni nu stie de acest „curent tras” :):) Singurul lucru in acest POST este: „Daca afara E 35 de gradeC”. Nu stiu daca este corect gramatical ??? :):)

      • Victor spune:

        Eu nu am fost in atat de multe tari, insa am locuit in alte doua si exista expresii similare. In orice caz, e vorba de o expresie populara pentru care stiintificii au atat explicatii, cat si cazualitate. Daca celui care a scris acest „articol” nu-i pasa de temerile unor oameni considerati a fi prosti, de ce pe oamenii respectivi ar trebui sa-i intereseze daca autorul moare sau nu de cald? Doar pentru ca ei sunt prosti iar el nu?

      • Dem spune:

        Rusii si ucrainienii ii zic scvozniak. Este si pe acolo

  • Iuli spune:

    De unde v-a ouat metamorfoza,dle inteligent?Specialitatile medicale,nenea Donule,nu se stabilesc/denumesc dupa o boala anume,ci,marea lor majoritate au fost denumite dupa aparatele pe care le trateaza/de care se ocupa.Ortopedul trateaza bolile congenitale sau dobandite ale aparatului locomotr(oase,ligamente,tendoane,articulatii),cardiologul trateaza bolile apartului circulator(cord+vasele de sange),gastroenterologul se ocupa de bolile aparatului digestiv(esofag+stomac+intestine) etc.etc.etc.Cat despre boala”trasului de curent”,ea exista stimabile dar sub o alta denumire,neurologii o numesc generic nevralgie.O afectiune,care reprezinta o inflamare/lezare/compresie sau degenerare a unui nerv si care,de multe ori se datoreaza si unor factori externi cum ar fi expunerea la frig/umezeala,curenti de aer produsi de aparatele conditionate sau de ventilare industriala,ori variatiilor bruste si semnificative de temperatura.In plus exista multe alte afectiuni cronice care se agraveaza la expunerea la frig/umezeala sau curenti de aer.Si,afara sunt 35 de grade pentru ca,35 de grade in propozitia dumitale reprezinta un numeral cu functie de subiect,prin urmare,se impune articularea lui cu predicatul,iar pe viitor sa stiti,ca specialistii in aparatura de climatizare,recomanda ca diferenta dintre temperatura interioara si cea exterioara sa nu depaseasca 10 grade,recomandarea fiind in general de 7-8 grade diferenta.Daca tot v-ati permis sa va bateti joc de o anumita categorie de oameni,barem documentati-va.”E usor a scrie versuri,cand nimic nu ai a spune,insirand cuvinte goale,ce din coada au sa sune”,randurile astea le scria Marele Eminescu o suta si ceva de ani in urma,dle Don,dar cat de actuale sunt si acum si cat de bine ii caracterizeaza pe majoritatea „inteligentilor” de teapa dumitale.

  • Faust spune:

    De obicei ”trasul curentului” este denumirea populara a nevralgie. Deci cel care a scris acest articol nu poate decat da decat dovada de o inteligenta asemanatoare celor descrisi de el a fi idiotii Romaniei.

    • Calin Blaga spune:

      confunzi lucrurile. trasul curentului la romani este o cauza nu un efect. Nevralgia este un efect.

      • Sandor Barnabas spune:

        De fapt tu confunzi lucrurile. „A te trage curentul” nu a luat nastere degeaba dar autorul articolului este cel putin un semidoct submediocru ca si cei care il sustin. Curentul de aer rece scade imunitatea organismului care are nevoie de o anumita temperatura constanta pentru a functiona corespunzator. Atunci cand un curent de aer rece „te trage” imunitatea scade motiv pentru care bariera naturala de aparare impotriva microbilor scade . Dar lucrurile astea semidoctii nu le stiu, ei doar prefera sa critice pe altii si sa ii faca prosti facandu-se de râs singuri.

  • Ioan Serban spune:

    Curentul despre care vorbim este perceput ca o binefacere atunci cand nu te ataca agresiv, dar poate fi si o napasta. Acel curent romanesc se numeste „draft” in America… asta, pentru mai neumblatul autor, pe care-l invit sa stea 2 ore intrr-un restaurant cu aerul conditionat dat la maximum si situat exact deasupra mesei lui. Garantat, o sa-i amorteasca gatul, o vreme.
    Oamenii au sensibilitati diferite, au crescut in medii care-i conditioneaza toata viata spre anumite reactii ce altora li se par ciudate, etc. A spune ca sunt prosti pentru ca le este frica sa nu-i traga curentul, e ca si cum as spune eu ca cei care pupa moastele sfintei paraschiva sunt handicapati mental sau emotional; dar pentru ca nu sunt in pielea lor, nu am de unde sa stiu cum au ajuns sa creada in fiinte iluzorii cu puteri vindecatoare, asa ca le respect alegerile, atata vreme cat nu incearca sa ma convinga si pe mine sa-mi fac 7 cruci de cate ori vad o biserica din goana tramvaiului. Fiecare cu debilitatile sale mentale: sunt convins ca in ochii multora si eu sunt destul de handicapat intr-un fel sau altul, in functie de ochii privitorului.

    la care doamna care a postat pe FB articolul acesta, mi-a ripostat vehement, crezand ca nu am citit atent sau deloc articolul. Asa ca a urmat inca un raspuns:

    Am citit articolul si nu am discutat cazul acelei femei, sau vreun caz aparte. Doar am aratat ca sunt mai tolerant cu cei care nu sunt, nu se poarta sau nu cred ca mine. Fiecare calatorie cu metroul new-yorkez te confrunta cu cel putin 10 persoane care in Romania sunt considerate enervante, imposibile, deranjante sau de-a dreptul catastrofal de proaste. Sunt de toate rasele, nationalitatile si culorile. Dupa 30 de ani am vazut de toate si am invatat sa nu judec si sa am rabdare cu toti cei care-mi ies in cale. Mi-aduc aminte ca in prima saptamina in America, am mers cu gazda mea de atunci la un birou extrem de aglomerat pentru niste acte. Erau vreo 50 de persoane in fata noastra. La un moment: dat o femeie mai modest imbracata dar cu o suparare evidenta pe chipul ei s-a dus in fata cozii si a spus pur simplu ca nu mai poate astepta si ca are nevoie sa intre urmatoarea. Cel care era primul i-a raspuns politicos: Da, sigur, nicio problema! Nimeni nu a schitat barem vreun gest de protest. Am intrebat-o pe gazda mea cum se poate asa ceva? Ea mi-a raspuns: Cu siguranta ca i s-a intamplat ceva grav, are ea motive intemeiate sa intre in fata cozii. Intorcandu-ma la articolul care a initiat aceasta discutie, usor inconsistent in argumentatia lui, ma intreb de ce n-a inchis nimeni geamul tramvaiului daca erau asa de transpirati si de deranjati? Eu nu ezit sa actionez daca ma deranjeaza ceva: de nenumarate ori in tramvaiul 41, in perioadele in care am stat la Bucuresti, am rugat pe multi tineri sa ofere locurile unor persoane mai in varsta, si niciunul din ei nu s-a suparat sau refuzat rugamintea. Exista mereu o cale civilizata de-a cauta o solutie, dar autorul articolului, vezi Doamne, si-a dat seama imediat ca femeia aceea era mult prea proasta ca sa se coboare el la nivelul ei. Pe femeia aceea, chiar daca nu o aprob in gestul ei, pot sa o iert. De autorul articolului, insa, mi-e cam jena sa spun ce simt. Mai ales ca e poet, zodia pesti ca si mine, si s-ar presupune ca e un om sensibil si inteligent. O fi avut si el motivele lui, frustrari adunate din alte vremuri.

  • Troy spune:

    Dupa comentarii iti dai seama ce fel de natie suntem. Romanul e in stare sa dea vina pe aerul care intra pe geam pentru orice fel de afectiune. Abcesul dentar este o infectie,provocata de ? Aer? Nu! Bacterii! Bacteriile au provocat caria de ce? Aer? Nu! O igiena nesatisfacatoare si o alimentatie cariogenica! Aceast tip de alimentatie poate fii nociva pentru intregul organism nu numai pentru dantura! Nevralgiile de trigemen sunt alta poveste care nu au legatura cu aerul! Durerile de ureche sunt provocate de obicei de inflamarea unor ganglioni care preseaza canalul urechii ce provoaca neplaceri! Ei se umfla/inflameaza cand intra aerul pe geam? Nu! Ei semnalizeaza o infectie in organism de obicei mica sau mare! Spatele intepeneste si dsca stai in aceasi pozitie fara nici un geam deschis cateva ore! De ce oare? Aer! Nu! Va las pe voi sa gasiti raspunsul! Nu e de la bacterii de data asta! Pe de alta parte, cand ai un popor care voteaza primari incarcerati, voteaza comunisti in continuare dupa ce se bate cu pumnul in piept ca a luptat pentru libertate, care afla ca statul cumpara dezinfectanti diluati si accepta situatia ca doar de,doar curentii de aer ne fac rau,nu? Un popor care se roaga pentru ploaie cand e seceta,si pentru seceta cand e ploaie,ei bine cand ai un popor lipsit de gandire logica si constructiva, mai degraba il lasi sa il traga curentul! In jos! Toata lumea evolueaza pe cand romanul inca se mai lupta cu aerul care intra pe geam! Succes in lupta cu curentul!

  • Razvan Gaspar spune:

    La o prima lectura argumentele autorului articolului pot parea pertinente; stau insa si ma gandesc oare cat de prosti pot sa fie englezii care vad uneori ca ploua cu caini si pisici? a,da, imi amintesc, noi suntem si mai prosti pt ca la noi ploua cu .. galeata, sa te fereasca Dumnezeu sa stai pe afara pe asa o ploaia ca te alegi cu capul spart ! Sa fie oare acestea expresii formate in limba in diverse imprejurari si acceptate ca atare? ca de ex vitelul care se uita la poarta noua? sincer, nu am vazut asa ceva , dar… cine stie… ma alatur prostilor care cred ca nuca poate sta in perete si oistea sa loveasca gardul ! Poate ca domnul care a scris este asa de riguros incat este din genul care ar traduce celebra melodie Magnetic Fields cu Pasuni Magnetice, pt ca pare ca ia totul …. mot a mot ! Sau poate, din lipsa de inspiratie, a apelat la tertipuri de genul Lumea lui Gaita care isi etala inteligenta intreband oamenii daca e normal ca o molecula de apa sa aiba doi atomi de hidrogen! Sigur, sunt oameni mai culti cum sunt si oameni mai putiin elevati, dar a nu intelege ca o limba este un organism viu in folosinta oamenilor si a-i cataloga pentru problemele pe care e posibil sa le aiba este doar o rautate gratuita si nicidecum un semn de noblete si superioritate.

    • Calin Blaga spune:

      ati comparat prunele cu meteoritii domnule! logica a sucombat….

      • Razvan Gaspar spune:

        domnule, fiecare intelege cat intelege….tocmai asta era si ideea… dupa posibilitati 🙂

    • Monica spune:

      Domnule Gaspar, argumentele dumneavoastra sunt imbatabile. Eu am o rugaminte insa: limba fiind un organism viu, asa cum foarte bine spuneti, cum sa o folosesc in avantajul meu? Ce sa-i spun doamnei care inchide singurul geam pe care intra putin aer respirabil pe motiv ca „O trage curentul”? Cand vad ca „ploua cu galeata”, imi iau umbrela, cand „nimeresc cu oistea in gard” ma fac mica si sper ca pot repara „gardul”, etc Dar cand il trage pe altul curentul, si ma obliga pe mine si pe inca 30 de persoane sa fac sauna, ce sa fac? Nu de alta, dar pareti, asa, mai cunoscator si pareti sa credeti ca acest articol este despre semantica…

      • Razvan Gaspar spune:

        Doamna Monica, in urma observatiei pertinente de mai sus am recitit articolul; nu contest disconfortul cauzat de inchiderea unicei surse de aer proaspat, insa articoulul, si dupa recitire, imi lasa sentimentul unui misto golanesc la adresa exprimarii acelei doamne si nicidecum a unui strigat justificat dupa aer…poate il recititi si dumneavoastra…

  • NumeNecesar spune:

    Ce pasiv-agresiv esti. Ar trebui sa te auto-educi in asa maniera incat sa poti sa-ti expui parerea atunci cand conteaza, pentru tine, nu 10 ani mai tarziu, pe internet.

  • alin spune:

    hai sa iti zic ca te inseli baiete,expresia e cat se poate de plauzibila.prin expunere la curentii de aer,unele persoane nu sunt asa de rezistente ca tine,diferentele de temperatura imbolnaveste organismul,in corp se declandeaza o hipoxie musculara formanduse in locul expus acid lactic,e ca atunci cand ai face febra musculara dar fara un efort anume,scade ph ul local se instaleaza in terminatiile locale si de acolo apare durerea. o mai poti numi si cold stimulus.te doare capu ma:))

  • nadi spune:

    dar de ce trebuie sa dam exemplu tot timpul cum e si cum nu e in afara tarii????… in alte tari nu se renunta la traditiile lor, chiar daca sunt agresive …Spania , spre exemplu, in privinta luptelor cu tauri… in acest sens nu mai exista drepturile animalelor si nici normative europene… iar la noi, acum, mai nou… tot ceea ce ne retine din dezvoltare e ca nu se foloseste aerul conditionat… ¿pai nu exista un mod de educare a populatiei in acest sens, daca e atat de important aerul conditionat??? e important , clar!!!! la temperaturi de peste 37 de grade… dar daca lumea nu stie, atunci sa se explice stiintific cum se utilizeaza splitul… ca asa pune in normativele europene! sa nu se vanda nimic in Europa fara etichete cu ingrediente si mod de folosire!!… 🙂
    e adevarat ca acest tip de comportament [al madamei care nu suporta curentul de aer] este grosolan… dar, banuiesc, ca madama avea si o varsta la care o re-educare ar fi de prisos!!… oricum , merita sa se publice articole de acest gen pentru tineri…dar sa se foloseasca metode asertive… agresivitatea articolului de mai sus nu face altceva decat sa implementeze mai mult in societate acest stil arogant, sarcastic, lipsit de rabdare si intelegere fata de nevoile celor din jurul nostru…

  • Mircea Ordean spune:

    `Nicăieri în lume, nicăieri pe acest glob pământesc nu există fenomenul „Mă trage curentul!“ Doar la noi. E dovedit, documentat şi adevărat!”

    M-ați fpăcut curios.

    Cum e dovedit?
    V-aș ruga să-mi faceți și mie link spre opul unde e demonstrată asta.

    Mulțumesc anticipat!

    • Razvan Gaspar spune:

      or fi studiat cercetatorii britanici …. ? poate de acolo s-au documentat …

    • Mihai spune:

      D-le Ordean, dacă mă credeţi pe mine pe cuvânt, vă spun că am discutat cu mulţi oameni (din diferite colţuri ale lumii) care mi-au spus că, înainte de a veni în România, nu au auzit de aşa ceva. Şi, ca bonus, ştiu un caz în care o concetățeancă s-a văitat la un medic din Marea Britanie că „draught”-ul a îmbolnavit-o. Respectivul medic nu auzise în viaţa lui de aşa ceva… Sau să fie, după cum zice un venerabil domn de pe aici, din cauză că britanicii nu au dinţi, deci nu au ce să-i doară?

      Dumneavoastră, în schimb, aveţi dovezi că acest fenomen – „a fi tras de curent” – este dovedit ştiinţific? Un link ar fi bun.

      Mulţumesc anticipat!

      • Maria spune:

        Îți trebuie o dovadă științifică atunci când o persoană surzeşte din cauza curentului?

        • Monica spune:

          Sincera sa fiu mie mi-ar trebui, da, o dovada stiintifica … Dumneavoastra nu? Nu va intereseaza sa se confirme stiintific cauzele unei afectiuni? Au spus babele satului, sau alte persoane cu studii relevante in domeniu, ca e curentul de vina si gata, e de-ajuns? Hm…

      • Mihaela spune:

        Printre acei multi oameni (din diferite colţuri ale lumii) a fost vreun rus, ucrainean, belarus, cazah, georgian, sarb, bosniac, horvat, marocan, algerian?.. In rusa acel curent se cheama „skvozneak”, iar a trage curentul „proskvoziti”.

        In croata curentul se numeste propuh, in sarba – promaja, in greaca – ῥεῦμα.

      • Ciprian spune:

        „There’s a draft ” – expresie intalnita atat in GB cat si in USA. Asa ca, Fuck off, esti incompetent.

  • Mircea Ordean spune:

    Nicolae Iorga spunea că dacă „Ataci părerea unui prost, te trezeşti cu prostul în discuţie“.

    Așa vorbă nu garantează deșteptăciunea nimănui.

    În cel mai rău caz îl poți numi pe-acela drept neștiutor.
    Chit că-i posibil ca dumnealui să te întreacă în unele domenii. Iar finalmente să ne aștepte aceeași doi metri pătrați. Și uitarea eternă.

  • Adrian Ciocalau spune:

    fara link-uri si chestii doveditoare (nu site-uri precum roblastingnews) nu e un reper acest articol. Poti explica cum se numeste faptul ca ai o carie, nu te doare, e totul ok, si cand te-a „tras curentul” hop s-a umflat si te doare de faci pe tine? E coincidenta? (daca da, ma lasi?) S-a nimerit sa te doara atunci? In cazul asta, fa un test: cand vezi ca „de la curent” te-a luat x durere, repeta chestia asta si a2a zi. Nu stiu daca ai observat, insa britanicii nu prea au dinti in gura, nu prea are ce sa-i doara.

    • Stefan Mihalea spune:

      s-ar putea sa ai dureri si fara sa ai carii, doar prin fisuri ale smaltului provocate de …stiu eu….variatii de temperatura (mananci cald, bei rece) ? Ca sa nu mai zicem de cazurile cand dentistu’si-a facut datoria, te-a plombat, dar nervul a ramas acolo si trebuie sa suporte variatiile.. ups, mi-a zburat un detaliu!

  • HateMe spune:

    „Dacă afară e 35 de grade Celsius”? „Utilizat în mod excesiv aerul condiţionat crează disconfort.” „Crează”? Si tu vorbesti despre prostie? Tu nu stii sa scrii corect… e tragic.

  • helena ursus spune:

    „M-a tras curentul“ e o expresie veche de cand lumea, care nu inseamna boala, ci conditzia favorizanta ei. la o adica nici „am racit” dpdv medical nu e boala. doar ca temperaturile scazute (local (curent) sau global (e iarna)), sau nesomnul, etc, atunci cand persista, pot scadea imunitatea si favoriza diverse boli. raceala de fapt e actiunea unor rinovirusuri, care ataca strict caile respiratorii, in conditiile in care organismul devine sensibil prin prisma unei imunitati scazute. intelegi?
    si atunci am racit inseamna am stat la temperaturi scazute suficient de mult cat sa imi scada imunitatea si sa devin vulnerabil unor virusi.
    si evident, acele expresii nu pot fi intelese mot-a-mot, ca ete, ai stat si (te)-ai racit ca ciorba, echivalent cu a fi bolnav de raceala. nu le poti interpreta in sens direct. e un fel de-a spune „am raceala” sau „m-a tras curentul”, insa ele denota motivul si nu boala in sine. de ce? fiindca pe vremurile in care se inventa limba romana, nu se stia de rinovirusi. ce observau oamenii, oriunde in lumea asta mare, era ca daca stateai prea mult in frig, iti curgea nasu’, aveai febra, te durea gatul etc. ce ai patzit? „ai racit” era versiunea lor. si aceste expresii, cu racitul si curentul, sunt prezente cel putin in toate limbile pe care le vorbesc in mod fluent, care-s 6 la numar, prin urmare se poate lejer spune ca e o expresie raspandita.
    izvoraste din simtzul observatziei unei populatzii care incerca sa isi explice chestii cu un limbaj si cunostintze putzine. nu erau prosti, erau ignorantzi.
    si expresii de genul sunt o tona. nici floare la ureche, echivalentul englezescului „piece of cake”, in ambele limbi insemnand ceva foarte usor si rapid de facut, cu efort neglijabil, nu inseamna ca romanul cand face ceva usor isi plimba flori prin urechi, sau englezul isi pune tortu’ pe masa. mai degraba de zile de sarbatoare unii isi puneau flori in urechi, altii haleau deserturi, si nu se muncea. si cand o treaba e floare la ureche, e ca si cum nu ar trebui sa muncesti la ea deloc.
    originea expresiilor nu e atat de greu de urmarit, dar repet in asta consta farmecul unei limbi. plus ca pe timpurile alea nu se stiau chestii care se stiu acum. totusi, slava cerului (o alta expresie colocviala, nu stau sa slavesc cerul in sens direct), si-n ziua de azi lumea-i creativa. :))

    asa ca… nu te grabi sa spui „to’ romanu-i prost”. in primul rand ca esti roman si tu, nu? te bagi cu totii la gramada. incearca sa intelegi o treaba, fara graba, si sa scoti concluzii, Petre, intr-o maniera informata. nu toata natziunea e responsabila pt prostia unora, insa in cazul asta concret, referitor la expresiile idiomatice, in mod sigur nu iti poti blama neamul ca de-a lungul timpurilor a inventat si ti-a dat pe tzeava o limba pe care sa o folosesti cu multa bucurie si folos, folosindu-si toate cunostintele pe atunci in dotare dar si multa imaginatie si umor.

    • Chris Rubin spune:

      Relevant si la subiect…kudos…iar prost nu e ala de nu stie ci ala care refuza sa stie…vezi „stiu io mai bine”..haha!

  • Maria spune:

    „Prostia” de care vorbești în acest articol se pare că este prezentă şi la tine. Este vorba, de fapt, de necunoaştere. Niciun om nu le poate şti pe toate; astfel că dacă un om nu a făcut medicina 6 ani şi nu știe de anumite cauze care pot da naștere bolilor, nu înseamnă că este prost. Mai mult, când te pretezi să faci un articol prin care să arăți cât de inferior îți este jumătate din mapamond, cred că e normal să știi să scrii corect. Gramatica limbii române se învață în școală și NU necesită facultate.
    Într-adevăr, această boală inventată în popor nu este cunoscută sub o denumire specifică, însă curentul poate provoca nenumărate simptome celor sensibili, de la afectarea auzului, a rinitelor alergice, până la aşa-criticatele de tine „probleme ale măselelor”. Da, nu să naştere cariilor, poate femeia s-a exprimat greșit, dar hai să nu criticăm o persoană care nu poate sta în curent din cauza unei probleme de sănătate, în condițiile în care este un lucru care nu poate fi cumpărat. Multe alte aspecte ar trebui discutate şi criticate, dar așa e românul, vrea să abordeze ceva prin citate pompoase pe care nu le înțelege pentru a îşi demonstra incapacitatea de înțelegere și instinctele primitive.

  • MihailS spune:

    Domnule autor este doar o expresie care, practic face parte din limba romana.
    Si poate ca este bine ca este asa.
    Au si altii, in limbile lor, expresii care suna ciudat pentru noi. De exemplu, englezii „catch a cold”, daca stau prea mult pe afara, in frig.
    Si multe altele.
    Hai sa nu facem pe interesantii.
    Adevarul este ca, in termodinamica, exista notiunea de „confort termic”. Si acolo, sunt niste conditii de mediu, care dau senzatia de confort, sau disconfort. Una dintre ele, este miscarea aerului, care, atunci cand depaseste o anumita viteza, poate da senzatia de disconfort, plus ca modifica perceptia persoanei asupra temperaturei ambiante.
    Daca cei din strainatate nu stiu despre ce este vorba, este pentru ca nu inteleg expresia din limba noastra, nu pentru ca nu simt si ei senzatia de disconfort atunci cand aerul din incapere se misca cu o viteza mai mare.
    Si apoi, stim cu totii, cum este, de exemplu, atunci cand stai pe holul unui tren in miscare si sunt toate geamurile deschise. Foarte placut, nu-i asa, cand cobori la destinatie cu urechile vajaind. Poate ca strainii nu cunosc aceasta senzatie, pentru ca la ei functioneaza instalatiile de climatizare in mijloacele lor de transport. Si hai sa recunoastem,

    atunci cand stai prea mult in curent (de aer), parca incepi sa ai cate un junghi pe ici, pe colo.

    • Chris Rubin spune:

      „Daca cei din strainatate nu stiu despre ce este vorba, este pentru ca nu
      inteleg expresia din limba noastra, nu pentru ca nu simt si ei senzatia
      de disconfort atunci cand aerul din incapere se misca cu o viteza mai
      mare.”
      Cei din „strainatate” inteleg foarte bine despre ce este vorba si chiar au un cuvant care descrie exact asta: draughty.

  • Stefan Mihalea spune:

    Asta e, trebuie sa recunoastem ca suntem foarte depasiti si domeniul fizic si medical, sunt atat de multe noutati…Iata, variatiile bruste de temperatura (conform autoarei articolului) „face” bine ! E demonstrat stiintific conform autoarei ca poti sta cu aerul condiitionat permanent in ceafa ( sa nu mai zicem de puritatea aerului)! Poti manca o ciorba fierbinte apoi sa musti dintr-o inghetata, ca nu „patateste” nimic dintii tai, decat risc de carie pentru ca mananci dulciuri! Scuze pentru exagerari, dar cam asta e logica si realitatea in care traieste autoarea! (probabil o fi vrut sa faca si ea o ironie si i-a iesit altceva ?)
    P.S.: scuze, autor, sursele catre acest blog au fost feminine, m-au indus in eroare!

  • zyraxes spune:

    Exista oameni care daca stau in bataia unui curent de aer concentrat pe o suprafata,adica sa-ti bata aerul in cap,in acelasi loc,a doua zi au locul cu pricina inflamat.Din contra,e demonstrat stiintific,este o emisiune si pe discovery,ca asa zis „curentul” provoaca unor persoane mai sensibile,inflamatii locale.Am vazut oameni care n-au absolut nimic de la acest fenomen,eu in schimb daca stau in bataia unui aer rece,a doua zi nu mai sunt om.

  • David spune:

    legat de articol pare o isterie a cuiva exaperat de atitudinea oamenilor care argumenteaza nestiintific durerea pe care resimt .ignorand cauze mult pai probabil reale si mai bine argumentate, acuzand prostia, dupa caz mentalitatea colectiva si probabil dezinteresul care priveste tratamentul corespunzator
    Am sa va spun ce cred eu despre acest ma trage curentul ..o sa va displaca dar imi asum critica, o accept inclusiv pe cea subiectiva
    Domnilor si doamnelor este REAL, acest ma trage curentul, fiind produsul mitologic prin explicatie ce presupune existenta reala a unei afectiuni .Si DA domnilor gasiti in cartile bune de fiziopoatologie si fizioterapie informatii actualizate , gasiti in cartea de fizica si mai gasiti si in terapiile neurovasculare . Conteaza mai putin ca o carie dentara nu este produsa de bacterii ci grefata cu bacterii ..nu conteaza .Conteaza ca prin distructia dintelui se modifica raportul de ocluzie si in final ajungi cu o presiune pe nervul auditiv care devine hiperstimulat de presiunea lichidului sinovial .peste toate aceste situatiii mai apare un factor de stimulare care in fapt este prezent permanent dar cumulat cu alti factori brusc devine mult mai important . Concluzia . Ma trage curentul este reala .pacientul nu poate identifica corect natura hipersensibilitatii dar remarca senzorial modificarea la care a fost expus . De ce la medicina ..stomatologie etc nu se preda uzual asa ceva ? simplu pentru ca este o informatie care presupune studiu complementar ..este mai mult decit o specialitate dar in acelasi timp nu aduce bani deoarece nefiind direct diagnostica ca boala prin cauzalitate. nu exista nici medicatie adecvata ei ..De ce exista doar la romani ? din acelasi motiv pentru care noi avem miorita si americanii au NASA ..sincer nu stiu de unde provine ca expresie ..dar in limbaj medical de specialitate exista in cartile bune ale academiilor medicale din EU , si mai ales in tarile nordice , noi nu avem centre de excenlenta in cercetare in terapie complexa .Ok deci avem o situatie inedita . exista ma trage curentul ..dar pentru omul obisnuit nu exista acces la diagnostic si terapie privind cauza reala .v-am dat exemplu cu dintii si articulatia mandibulara ..in medicina autohtona exista ceva referinte in studiile de reumatologie ..care se trateaza cu rezultate imaginare si mijloace arhaice ..priveste toate tipurile de articulatii.
    Si ca sa punem o noua concluzie . Sunt oamenii prosti ? da in aceeasi masura in care lumea educata stia ca pamantul nu este plat in timp ce majoritatea era convinsa de opusul si vana vrajitoare .Clar v-om fi prosti atit timp cat ne asumam prin confort o limita de cunoastere .Cit timp o sa auzim ma trage curentul ? probabil tot atat timp cat cei mai multi oameni de pe glob cred in mod eronat ca dintii se strica de la zahar si pasta de dinti te protejeaza de carii ..In incheiere este corect stiintifica sa admitem ca au existat sclavi ? ei bine cu siguranta au existat si needucati ( arhaic zis prosti) nu trebuie sa ne simtim jigniti de prostie ..mai cu seama ca unii din stapanii sclavilor erau cu educatie 🙂 Mda cam asta e viata obisnuitiva daca nu reusiti macar individual sa va induceti nevoia reala de cunoastre si sa o folositi cat depinde de voi .Eu nu ma simt rau cand cineva imi spune ca sunt tampit pentru ca imi spune ..ma simt rau ca nu pot fi mai mult pentru mine ..nici macar pentru el s-au ce afirma . va multumesc si sper ca nu a-ti adormit 🙂

  • danciu_gol spune:

    Nimeni nu contesta ca te poate deranja curentul dar in principiu majoritatea decide in democratie. N-o sa transpiram toti sau o sa suportam mirosul unui boschetar doar pt ca o doamna are dureri la masea.

  • Gabriel spune:

    1. Lasa-te de scris. Cu o asemenea gandire nu vreau sa devii populara.
    2. Ai incercat sa gasesti o solutie constand in „doamna vreti sa va mutati va rog in alta parte unde nu e curent sa putem tine geamul deschis fara sa va afecteze” si indiferent de solutie, macar ai fi fost o persoana care e in stare sa iti expuna punctul de vedere, si sa gaseasca si o alternativa nu doar sa critice cum ar zice o alta expresie care sigur nu iti place „dup razboi, multi viteji se arata”.
    3. Daca tu nu ai sensibilitati, legate de deplasarile maselor de aer, nu inseamna ca nineni nu are, incearca putina empatie, uneori ajuta.
    4. Nu mai scrie articole in care contesti expresii autentice si specifice limbii romane, subiecte din domenii in care nu ai tangente, nu e nevoie sa semnalizezi, vedem deja ce fel de om esti.
    O zi buna.

    • Roberto spune:

      esti idiot, amice 😀

    • Mihai spune:

      Eu o să-l susțin pe Gabriel. Un pic de empatie nu strică. Am auzit frecvent această expresie, ce e drept nu la dinți, dar să trecem peste. Eu sunt un susținător al întregii ,,entități lingvistice,, adică vreau să se păstreze toate expresiile, frazeologismele, arhaismele, respectiv sintagmele învechite, care nu mai sunt ajustate la contemporaneitate, dar care au făcut o cale lungă ca să ajungă în tezaurul limbii. Observ în ultima vreme o tendință de a judeca ceea ce nu e ,, normal,, în limba română. Indiferent că merge vorba despre cacofonii, arhaisme, sintagme, pleonasme, tautologii, care nu sunt chiar atât de ,, corecte,, cum ar fi chiar ,, merge vorba,, folosită anterior, ( întrucât ea nu poate să meargă ) absența unor semne de pauză, etc. Sunt sigur că medicii au auzit frecvent multe expresii care nu sunt corecte din multe puncte de vedere, dar care au o istorie multiseculară (mult cunoscuta: da singur ce mai faci? da noi am venit singuri la control). Nu pot critica foarte dur, deși e greu să tolerez multe din cele ce aud. Eu sunt pentru libertatea limbii române, dacă sunt fluid în procesul lecturii, evident că nu am nevoie de pauze impuse, întrucât am propriul ritm. Aceleași cacofonii nu sunt decât niște disonanțe care dacă sunt construite corect pot forma o rimă interioară și așa mai departe. Limba română e mult mai sofisticată, să spui că e ,, prost,, pentru că nu se exprimă corect, adică pentru că folosește expresiile auzite prin viu grai, e oarecum dur. Să nu uităm că prost, încă din paleoslavă însemna sărac. Sigur, timpul își va spune cuvântul, dar să fim atenți când criticăm, mai ales dacă nu o facem constructiv. 🙂 Pace !

  • Dan sovinte spune:

    „curentul” are efecte foarte negative asupra multor persoane: de la paralizie faciala pana la banala conjunctivita. Intradevar cauzele sunt multiple (de la bacteriile purtate de vant si datorita presiunii acestuia pot penetra membrana urechii, a ochilor s.a pana la simpla presiune exercitata asupra timpanelor). Vorbeste cu mediicii neurologi si vei vedea ca parere lor despre curent nu e asta pe care o spui. Cat despre aerul conditionat- acelasi lucru- agita praful, microbii, virusii ce cauzeaza diferite afectiuni care nu s-ar declansa daca nu ai porni ac-ul

  • Eu spune:

    Daca afara „E ” 35 de grade inseamna ca afara sunt 35 de grade ?”nimeni nu contestă faptul că atunci când deschizi geamul de la tren, de la maşină sau de la orice vehicul cu geam acel curent” NU” -iti poate provoca disconfort, conjunctivită sau mai ştiu eu ce, mai ales dacă e perioadă răcoroasă spre friguroasă. Nimeni nu contestă faptul că două geamuri deschise” NU” se pot trânti şi sparge, provocând pagube. Dar de aici până la a spune că ai făcut carie dentară şi că te dor urechile „etc … Am evidentiat cu majuscule greselile pentru a pastra titlul „O prostie ” Folosirea excesiva a lui nu duce la negarea negatiei !

  • Cititor spune:

    Având în vedere că în urmă cu câțiva ani am făcut pneumonie datorită unui aparat de aer condiționat (și nu era reglat la 17 grade, doar că stăteam sub el și mi-a bătut jetul de aer în față de timp de 2 ore), ba mai mult, că un doctor (da, un DOCTOR) mi-a spus că aerul condiționat este periculos și că el a facut rinită în același mod, nu pot decât să deduc că prezentul articol a ieșit mai mult din partea dorsală a autorului decât din partea însărcinată cu rațiunea. Asta ca să nu zic altceva…

  • imunolog spune:

    da,da, cum să nu! și, în general, toți cei ce au imunitatea diferită de a ta, sunt proști. asta ai dorit să ne spui, nu!?

  • Ionut spune:

    Hai sa va spun eu o poveste (a mea, adevarata). Avand probleme cu dintii de mic, la fiecare durere de dinti/gat/ureche mi se spunea ca „m-a tras curentul”. Nu puteam sta in „curent”, AC, masina cu geamurile deschise ca seara durerea era garantata. In 2014 am decis sa-mi repar toti dintii, toate cariile, oricat de mici sunt ele. De atunci pot sta in AC toata ziua, in masina tin AC-ul pe 18.5 grade si nu m-a mai durut niciodata nici ureche nici masea. Gatul s-a inflamat de vreo 2-3 ori, dar din alte cauze decat „tras curentul”. Daca nu ma credeti mergeti si faceti un control amanuntit la dinti si sinusuri, sunt cele mai mari surse de „tras curentul”.

  • Marius Stanciu spune:

    la inceputul articolului mi s-a parut ca esti putin cam dobitoc insa dupa ce am citit tot articolul am realizat cum stau defapt treburile, tu esti cu adevarat mai prost ca noaptea ! lasa-te !

  • Bianca Novac spune:

    Pentru AUTOR:
    „…Curentul” nu e o boala, cum nu e nici acest articol. Dar poate dauna. (Mai jos Helena Ursus a postat un comentariu relevant).
    Faptul Ca ai auzit de IQ, Autorule, nu te face mai istet. Iti recomand sa citesti despre EQ. Daca vei intelege valoarea acestui din urma coeficient, poate vei dori sa il dezvolti pentru a avea Succes.
    In cazul in care esti bine intentionat, benefic pentru „public” este sa „taci”, cand nu ai nimic de spus, ori cand, mai rau, dezinformezi, manipulezi si jignesti. 🙁

  • Marius Olteanu spune:

    Am zambit la fiecare fraza, am incercat sa citesc si comentarile, doar ca am regasit-o pe cucoana din autobuz, in fiecare dintre ele. Exista persoane specializate care trateaza aceste boli, se numesc psihologi.

  • Just me spune:

    Prostie in articolul asta la superlativ :))) bine, ce`i drept, bine formulata, insa pe cat de select e ales modul de exprimare, pe atat de tampit e topicul. Poate, partea cu trasul curentului nu e o boala, dar procesele inflamatorii, pneumonare, osteoarticulare sau chiar cele de dinti, cauzate de aerul ala conditionat, sau de fereastra aia deschis… sunt cat se poate de autentice, si pot fi tratate ca urmare, cu medicatie. Si nu ma refer la leacurile alea babesti transmise din mosi-stramosi.

  • Doina spune:

    As avea un raspuns la remarca autorului cum ca cei din vest nu au nici o problema cu „m-a tras curentul”.Ma refer la cei din Canada si USA. De fapt ei nu au nici un concept despre boala-sanatate. Doar un exemplu : femeile isi pun gentile pe jos pina si in toaletele publice, chiar si o jacheta, ceva….. De cind se nasc traiesc cu painkillers. Cum ii doare undeva, iau un painkiller, fara sa se intrebe de unde vine durerea si de ce. Faptul ca romanul realizeaza ca din cauza curentului are anumite problem si incearca sa se fereasca de current, in opinia mea, il pune mai sus decit cei din vest (nordamerica cel putin). Statul in current in mod constant are consecinte, daca nu imediat, in timp, mai mult ca sigur.

    • nonconformMISTUUU spune:

      orice „lucru”, ORICE luru ‘prost’ folosit =neconform… (aerul condi SE POATE IN 100 DE FELURI CIT DE CIT REGLA- unghi, viteza, etc), la fel cu toate ‘cele’ , dar (si..) la noi Grosuuu nu face MINIMUL de ajustari , ca fie sint PROSTI fie sint ”’sa nu se strice”’, fie ‘frica-ca *musca aparatu, geamu, ”, masina di spalat etc . toate trebuie ”’sa se regleze singure”’ si dupa rotatzia lunii

  • Madalina Horlescu spune:

    Nu stiu cat ai fost tu in toata lumea sa stii ca nu mai exista nicaieri treaba asta cu curentul dar te asigur eu ca nu este asa.
    Am trait in China si Turcia, si am vizitat multe alte tari unde chiar am discutat despre treaba asta.
    Ideea este ca asa cum esti crescut asa este obisnuit corpul tau.
    Daca ai trait in aer conditionat toata viata si ai tai nu au inchis geamurile de cand esti mic, atunci simplu: cand esti mare nu vei fi afectat.
    In cultura noastta treaba asta nu s-a schimbat, am crescut asa si asa suntem.
    Si eu personal am fost la doctoru care mi-au spus ca am anumite inflamatii de la acest stat in curent.
    Argumentele tale sunt doar pareri, intrucat nu sunt demonstrate:)
    So…amuzant cum ai scris dar…esenta…nu prea 🙂

  • Sorin spune:

    Nea Petrică, daca e 38 de grade si cei din jur e prosti de ce nu te duci mata intr o țara sau pe o planeta de oameni deștepți? Știu de ce. Ca locuitorii de acolo nu citesc articolele proștilor, pentru ca acolo ai fi prost. Adaptează te sau mori, cum zicea unul. Nu e bine cind jignești, nu? Pai aia.

  • alaskian33 spune:

    asta e genul de prost care daca s-ar fi nascut in islanda ar fi facut articole in care explica cat de prosti sunt aia din tarile tropicale care la zero grade nu stau in tricou si pantaloni scurti

  • Elena Moisa spune:

    Îți doresc o nevralgie Arnold și una de trigemen, sau măcar de ramura oftalmică, nu implicăm dantura, dinții și sinusurile să îți fie în stare perfectă, aș mai adauga și un nerv sciatic care se inflamează la secunda 1 când ieși din duș, apoi să stai tu toată vara, obligat de circumstanțe, numai între geamuri deschise și la ac units să vezi ce frumos va fi. Penibil articol

  • Ela Cristea spune:

    ești deștept tu ăsta care ai scris articolul, să ai o nevralgie de trigemen, să vrei să te arunci de la etaj și atunci să te văd dacă stai în curent. Mare e gradina ta Doamne!

  • Gina Marcus spune:

    Dacă afară e 35 de grade Celsius.

    Nu cred ca mai avem ceva de comentat,la asemenea gramatica,dar toti putem sa o facem pe inteligentii.Ha,Ha.

  • Magdalena Isbasoiu spune:

    când decizi să numeşti proşti pe toţi aceia care au o problemă ce ţie – fiindu-ţi străină, îţi pare imaginară, dai dovadă de aroganţă extremă… ca să nu mai spun că argumentul cu doctorul curentolog n-ar putea convinge nici un câine… eu una îţi doresc sincer să experimentezi ceva simptome ale acestei boli ipohondristice….

    • Andle spune:

      Nicolae Iorga spunea că dacă „Ataci părerea unui prost, te trezeşti cu prostul în discuţie“.

  • Alex spune:

    Cuerentul da dureri de dinti, temsioneaza muschii, da dureri de ureche, lacrimeaza ochii, dureri de cap. Si multe altele.

    Vorbele din popor nu sunt degeaba.

    Iar la ce fata grea are omu asta tare mi ca l-o tras curentu de l-a strambat asa 🙂

    Vorbele din popor sunt cele mai depret.

    Iar desteptu asta nu putea sa arate mai dubios la ochi. Eu mai bine cred bunicii decat privirea acestui om.

    • Cristi Edward spune:

      – Dacă o fată prinde o gărgăriţă şi apoi o eliberează, direcţia în care aceasta zboară este direcţia din care va veni viitorul ei soţ.
      – Dacă ai spart o oglindă nu te vei căsători timp de şapte ani.
      – Dacă plouă la nuntă, cuplul va avea o viaţă îmbelşugată.
      Tot vorbe din popor. Presupun ca le crezi si pe astea.

  • Daniel Dan spune:

    domnule „istet” dormi mataluta pe o canapea situata intre fereastra camerei si usa aceteia , cu ambele usor intredeschise , timp doar de 2-3 saptamani …..si mai vorbim de cauze si efecte 😉

  • Daniel Dan spune:

    domnule „istet” dormi mataluta pe o canapea situata intre fereastra camerei si usa aceteia , cu ambele usor intredeschise , timp doar de 2-3 saptamani ….. si mai vorbim de cauze si efecte curentilor de aer , asupra corpului uman 😉 slab , foarte slab „documentat” ….cred ca esti tipul care incerca sa intre in „atentia sociala” ; numa’ ca ai cam ales gresit metoda : a face prosti o multime de oameni cu niste argumente de 2 lei ….. ma tem ca deja locul tau in ochii lumii este pecetluit !

  • Daniel Dan spune:

    aaaa … csz am uitat …. tu nu ai auzit inca de expresiile , normale …. curent de aer , curent politic & social etc etc , curent electric , curent oceanic …… sunt mai multe 😉 cred ca ai un „fix negativ” pe cuvantul „curent” :)))))))

  • Necula Daniel spune:

    mielule esti prost,….de behai….., nu dau doi bani pe cretinismul tau…..cind ti-se unfla capu` din cauza curentilor de aer sau maseaua, nu trebuie sa apara o stiinta separata, tot asa cum cind esti balonat nu trebuie sa apara o stiinta a basinilor…..

  • Elena D. spune:

    N-am de gînd să neg faptul că există destule persoane obsedate de „curent” și care în virtutea acestei obsesii transformă viața celorlalți intr-un calvar, vezi mijloacele de transport în comun cînd toți trebuie să se sufoce pe o căldură toridă din cauza unei babe pe care o trage curentul la cap, urechi, măsele, etc, dar îi atrag atenția ilustrului autor al acestui articol că înainte de a taxa drept proști pe numeroșii români oripilați de „curent”, ar trebui să revadă cu atenție cele scrise și de ce nu, să mai recapituleze și ceva notiuni de gramatică și semantică a limbii române. Expresia „preambul pregătitor” e un autentic pleonasm. Preambul înseamnă tocmai ceva care pregătește, face o introducere la ceea ce ai de gînd să expui sau argumentezi. Cît despre temperatură, afară nu „e 35 de grade Celsius” ci „sunt 35 de grade Celsius”. Asta e. 🙂

  • Mutrescu Elena spune:

    Aerul conditionat creaza un climat neprielnic pentru persoanele cu probleme de sanatate prin umiditate si presiune, lucru care se intampla si la shimbarea vremii.Corpul are un camp electric bine echilibrat la persoanele sanatoase dar in cazul unei dereglari generale sau la un anumit nivel a starii de sanatate, organismul incepe sa reactioneze la orice variatie de mediu.Sa afirmi ca nu exista curenti de aer este o aberatie, iar ca acestia nu au nici o influenta asupra corpului este un nonsens, dovedit fiind faptul ca multi oameni au decedat din cauza fulgerului care apare de fapt ca urmare a ciocnirii dintre curentii de aer. Cat de mult pot afecta starea de sanatate depinde doar de intensitatea lor si de capacitatea organismului de a se adapta. Mai exista asadar si lucruri nepalpabile sau mai greu perceptibile, unele inca neargumentate stiintific dar sesizate totusi de catre multi dintre noi.

  • fgregerg spune:

    Prietene scrii numai idiotenii. Stai tu o perioada in curent si mai vorbim. Tu esti fatalist. Geamul deschis sau baba ucisa ca l-a inchis! Normal e sa ai climatizare in autobuze, nu sa faci figuri cu baba ca o doare capul, gura, etc.
    Poate pe tine nu te doare poate pe ea o doare, ca sa ai o abordarea din asta trebuie sa fii egoist. Indreapta-ti supararea spre cine trebuie. Cat despre climatizare, depinde foarte mult cum esti pozitionat fata de fluxul de aer, care e temperatura, etc. Si aerul conditionat poate fi la fel de distructiv dc nu e folosit corect. Moderatie

  • PACOS spune:

    Bai, desteptule! Curentul este sursa mai multor afectiuni. O spun ORL-isti, reumatologii, oftalmologii, neurologii. Mai documenteaza-te inainte de a-ti expune bazaconiile!
    PACOS

  • PACOS spune:

    Ma bucur ca am sustinatori documentati. Celor care le place sa mearga cu curentu-n mufa le recomand sa se documenteze inainte de a se trezi cu o sinuzita multipla!

  • Marcel Rus spune:

    In orice legenda se ascunde un sambure de adevar… Faptul ca medicina zilelor noastre nu poate explica un fenomen incetatenit in credinta populara nu inseamna ca acesta nu exista… Academia franceza decretase doar ca un aparat mai greu decat aerul nu poate zbura, asa cum d-ta decretezi ca „a te trage curentul” e o prostie… Aveti studii medicale ? Cunoasteti manifestarile reumatismului ? Aveti habar despre ce vorbiti ? Prostia populara e periculoasa, insa mult mai periculoasa e prostia prostului ce se pretinde destept…

    • Cristi Edward spune:

      Academia franceza a decretat acest lucru acum o suta de ani. Ma indoiesc ca dupa numarul de zboruri actuale ei inca se mai indoiesc ca un aparat mai greu ca aerul nu poate zbura. In schimb tu in continuare crezi, desi a fost studiat si catalogat ca si mit de doctori, in ” curent” . N-a zis nimeni nimic de reumatici in acest articol. Daca s-a spus , poti sa lasi copy paste aici.

    • Manea Liliana Elena spune:

      Foarte bine punctat!

  • Theea Neacsu spune:

    Ce problema aveti voi cu parerea omului??? Va tine el geamurile deschise? Vedeti-va de viata voastra!!!Daca nu va place nu mai cititi , ca doar nu a scris la voi te tavan ????.

  • Gitlej Eugen spune:

    nu inteleg de ce multi dintre voi aveti impresia ca stiinta e filozofie si ca ne putem da cu parerea creend adevaruri subiective. Asa cum a zis si autorul doar romanii au acest fenomen idiotic si daca tii la el tine.l pt tiine nu ii afecta pe cei din jurul tau. Este normal ca orice in excess sa dauneze, dar sa te feresti de geamuri deschise sau aer conitionat de frica sa nu faci pneumonie e ca si cand nu iti trimiti copilul la scoala de frica ca ii raceala de la ceilalti copii. Feedback pt autor pastreaza atitudinea cizeleaza livrarea

  • Oana Cristina Zidaru spune:

    Nu stiu despre ce documentare vorbeste autorul acestui articol, insa aceasta expresie exista și este folosita cu același sens și în culturi mult mai evoluate decât noi. În Germania spun „es zieht” care înseamă exact „trage”, iar în Franța zic „ça fait du courant d’air” – se face curent.

  • Lara spune:

    In ultimii ani am ajuns de cateva ori la urgente cu mari dureri de cap, ameteli si stare de rau. Dupa ce mi s-au facut mai multe teste prin sectiile de infectioase si orl, am ajuns si la sectia neuro unde mi s-a spus ferm sa ma feresc de „curentul” pe care-l mentionati. Acest curent mi-a creat un dezechilibru al urechii interne. De fiecare data cand ma aflu intr-un mediu cu multe geamuri deschise, patesc acelasi lucru in caz ca nu am grija. Probabil, expresia pare hilara, dar faptul mi se pare destul de real. Daca dumneavoastra nu aveti nici o problema cu acesti curenti de aer, asta nu inseamna ca pe altii nu-i afecteaza.

  • Lara spune:

    In ultimii ani am ajuns de cateva ori la urgente cu mari dureri de cap, ameteli si stare de rau. Dupa ce mi s-au facut mai multe teste prin sectiile de infectioase si orl, am ajuns si la sectia neuro unde mi s-a spus ferm sa ma feresc de „curentul” pe care-l mentionati. Acest curent mi-a creat un dezechilibru al urechii interne. De fiecare data cand ma aflu intr-un mediu cu multe geamuri deschise, patesc acelasi lucru in caz ca nu am grija. Probabil, expresia pare hilara, dar faptul mi se pare destul de real. Daca dumneavoastra nu aveti nici o problema cu acesti curenti de aer, asta nu inseamna ca pe altii nu-i afecteaza.

  • Mihaela Oprea spune:

    Daca afara e 35 de grade… Bun articol!

  • Cornel spune:

    Oare
    nevoia de aer conditionat nu s-a dezvoltat in timp, la fel ca trasul
    curentului, la niste oameni de birou, tot mai putin adaptati mediului
    natural?

  • Tio spune:

    Dap, de acord total. Numai ca si tu o dai aiurea cnd zici ca dauneaza diferenta de caldura. Cum? De multe ori vara dau aerul pe 16 grade cnd afara sinte peste 30. Nu m-a lovit nicio boala sau durere. 🙂 – cand te duci la aper termale ce au peste 20j de grade si afara sunt -5 si te bagi de la super rece la super cald, e rau? Cum asa? 🙂

  • Danny Maze spune:

    Esti bivol. Daca parintii te obisnuiesc de mic, asa cum fac in SUA de ex, da e o prostie populara. La noi in schimb nu. La fel cum in alte culturi copii merg in curu gol prin zapada si n-au nici o problema, sau la fel cum in unele tari oamenii au organismul imun la anumiti virusi sau la anumite bacterii, care pe un european l-ar putea omori. E exact acelasi mecanism. Inhei cu „esti bivol”

  • hasdiul spune:

    Tare destepti se cred cei care spun ca e o prostei sa te traga curentul. Afla ca curentii de aer pot provoca dureri foarte mari celor care au afectiuni ale coloanei vertebrale, au carii dentare (daca ai carii dentare si ating nervul atunci faci infectie , ti se umfla obrazul si poti face chiar sinuzita). Ai auzit de nevralgia de trigemen? Aceasta poate fi declansata de catre curent. Cu siguranta sunt multe alte boli care pot fi inautatiet de curent. Doar pentru ca tu esti sanatos tun si total neinformat, ast anu inseamna ca curentii de aer nu dauneaza altor persoane care au niste afectiuni. Si din ce stiu de la o varst atoti au ceva probleme de sanatate. „Prostul nu e prost destul pana nu e si fudul”

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției