Teatrul Clasic „Ioan Slavici Arad are în această săptămână o bogată activitate repertorială . Astfel, vor vedea lumina scenei nu mai puţin decât trei spectacole de facturi diferite, trei întâlniri mai aparte semnate de Ioan Peter-Pit, Alexandra Gandi-Ossau și Laurian Oniga.
Prima dintre ele are loc astă-seară, de la ora 19,00, când Sala Studio este gazda primeia dintre ele, în care actorii Carmen Vlaga Bogdan, Cecilia Donat, Andrei Elek și Ioan Peter-Pit (semnatarul piesei și al regiei) vor prezenta spectacolul „Cei mari, cei mici“. De menţionat că spațiile interioare sunt construite după schițele Anamariei Șerban. Este o poveste pur românească, cu destine parcă desprinse din viața oricărui vecin sau chiar a noastră, un spectacol inspirat din viața de zi cu zi, ce poartă inconfundabila amprentă a lui Ioan Peter-Pit.
Tot în Sala Studio, dar joi, 2 octombrie, orele 19,00 actorii Magyari Etelka și Bogdan Costea ne vor (re)aduce în fața ochilor și, mai ales, a sufletelor, răvășitoarea poveste din „Viaţa ca un joc uşor“ scrisă după o idee din „Leichtes Spiel“, de Botho Strauß, în regia Alexandrei Gandi – Ossau. Dacă ar trebui găsit un cuvânt care să definească acest spectacol, poate că acesta ar fi „Emoția“.
Sâmbătă seara, Sala Mare îi va aparține, de la ora 19,00, „Revizorului“, adică spectacolului realizat de Laurian Oniga pe textul lui N. V. Gogol. Un spectacol- oglindă a societății, indiferent de spațiul temporal în care ea se află, a caracterelor, a viciilor.
Precizăm că cei interesați să își achiziționeze din timp bilete la toate aceste spectacole trebuie să știe că intrând pe platforma de ticketing biletmaster.ro (secțiunea Teatru – Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad) pot rezerva și cumpăra online bilete, iar la plata cu cardul nu se percepe niciun comision.

Recomandările redacției