O serie de cărți din colecția Ecaterinei Teleki Mocioni reprezintă exponatul lunii mai la Complexul Muzeal Arad

O serie de cărți de patrimoniu din colecția Ecaterinei Teleki Mocioni, azi valori de patrimoniu din colecția muzeului arădean, sunt propuse drept exponat al lunii mai la Complexul Muzeal Arad.

Pe parcursul lunii mai, cărțile Ecaterina Teleki Mocioni sunt expuse la Muzeul de Artă Arad (str. Gheorghe Popa de Teiuș, etaj II).

Program de vizitare se întinde de marți până duminică, între orele 09.00 și17.00.

„Exponatul lunii mai vine în deschiderea expoziției «Familia Mocioni, valori patrimoniale în colecția Complexului Muzeal Arad», care va putea fi vizitată începând din luna iunie la Muzeul de Artă.

Urmărind lecturile ei, încercăm să o cunoaștem mai bine pe ultima descendentă a acestei familii, Ecaterina Teleki Mocioni (Tinka)”, a spus Witman Anikó, muzeograf  la Complexul Muzeal Arad.

 

Recomandările redacției