O sută de copii au putut beneficia de ghiozdane, donate de polițiștii arădeni

0
236

În preajma începerii școlii, multe asociații și insituții donează rechizite pentru copiii care nu au posibilitatea de a și le cumpăra.

În cursul zilei de marți, poliţiştii arădeni au finalizat o primă etapă a unui proiect social, prin care au fost achiziţionate şi dăruite copiilor care provin din familii cu situaţie materiala precară, 100 de ghiozdane.

Această nouă acţiune caritabilă a poliţiştilor arădeni este parte integrantă a mai multor proiecte comune pe care, în acest an, cu totul altfel, le desfăşoară în colaborare cu Arhiepiscopia Aradului.

Astfel, prin implicarea directă a Arhiepiscopiei Aradului, preoţii parohi au identificat copiii care ar avea nevoie de sprijin material, iar poliţiştii, din fonduri proprii şi cu implicarea Corpului Naţional al Poliţiştilor Arad şi Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (IPA), regiunea Arad au achiziţionat ghiozdanele necesare.

,,Se ştie că aliaţii tradiţionali ai familiilor sunt şcoala şi biserica şi în contextul în care, de la începutul acestui an şcolar a devenit operaţională o nouă structură a poliţiei, Biroul de Siguranţă Şcolară, pentru binele copiiilor noştri, ne-am alăturat şi noi, poliţiştii. Dorim ca, pe lângă activităţile şi misiunile zilnice pe care le desfăşurăm în slujba comunităţii, să demonstrăm că suntem parte integrantă a ei. Prin prezenţa şi activităţile noastre specifice de prevenire, ordine şi siguranţă, dar şi social-educative, dorim să facem parte activ din educaţia copiiilor, a generaţiilor care, şi prin implicarea noastră, vor deveni adulţi responsabili, cu conduită civică şi respect faţă de lege. Este un bun prilej de regăsire a unor valori, este momentul în care trebuie să adunăm energiile umane, iar unitatea de măsură să fie empatia şi generozitatea,,.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.