În noaptea de 23/24 decembrie, polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe strada Barbu Lăutarul, din municipiul Arad.

Deplasându-se la fața locului aceștia au constatat faptul că o femeie de 27 de ani, din municipiul Arad care conducea un autoturism pe Strada Barbu Lăutarul din cartierul Subcetate ar fi intrat în coliziune cu poarta unui imobil, aceasta ricoșând în două autoturisme parcate în curtea unui imobil.           

Conducătoarea autoturismului a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Întrucât acesta se afla într-o stare vizibila de ebrietate a fost transportată la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge și urina în vederea stabilirii substanțelor consumate.

În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale.       

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.

Recomandările redacției