Fără Burlă și Stahl, accidentați, echipa fanion a Aradului și-a verificat potențialul înainte de a juca din nou pe puncte în Liga a II-a. În fața ei s-a aflat teamul de pe locul 3 din eșalonul secund maghiar, care – e drept – nu a venit cu tot ceea ce avea mai bun la Arad.
Prima jumătate de oră a oferit puține emoții celor aproximativ 50 de spectatori de la Șiria, șutul de la distanță pe lângă al lui Tănase și cel în blocaj al lui Curtuiuș neputând fi numite ocazii de gol. În schimb, bara maghiarului Viczian, din minutul 36, după o fază fixă interpretată greșit de defensiva utistă, o putem trece la capitolul mari ratări. Buia a dat semnalul trezirii cu un șut ce a trecut de puțin peste transversală, pentru ca la ultima fază a reprizei să vină și golul arădenilor. A. Iuga a fost faultat clar în  careu de Mathe, iar Hlistei a înscris după ce mingea i-a revenit de două ori, odată de la portarul lui Elore și odată din bară.
UTA a continuat să pună presiune și la reluarea jocului, iar Buia a mai greșit de două ori ținta din aproximativ aceeași poziție (13 metri ușor lateral stânga). Totuși, avantajul minim nu avea să dureze prea mult, mai precis până în minutul 57. Atunci, A. Iuga a centrat perfect de pe dreapta, Curtuiuș a reluat cu capul din 6 metri, Mathe a respins cu greu doar până la Dinculescu, iar fundașul stânga a înscris din 5 metri. După alte două minute a căzut și golul 3 al „roș-albilor”. Pe o contră, balonul s-a întors la Buia după ce a circulat pe traseul Hlistei – Curtuiuș și fostul mijlocaș al Cermeiului a înscris la colțul scurt, din 12 metri. Minutul 74 a venit cu golul de onoare al vizitatorilor, înscris de Toth, din colțul careului de 6 metri după o pasă a lui Zahoran. Același jucător al lui Bekescsaba mai putea înscrie odată, dar Barna i-a parat șuturile din apropiere, cum nici Toma nu a găsit spațiul porții adverse la un șut din poziție centrală. Tabela
s-a oprit la 3-1 și arădenii au moral înainte de vizita Clinceniului, formație ce a iernat pe locul 6 în liga secundă la fotbal a României.
Formații:
UTA: Bodea (46 Barna) – Polgar (75 D. Lazăr), Manea (68 Roșca), R. Iuga, Dinculescu – Petra (60 Jorza), Tănase (82 Cocean) – A. Iuga (68 Prună), Buia (68 Toma), Hlistei (82 Sorato) – Curtuiuș (75 D. Popa).
Bekescsaba: Mathe – Seres, Dlusztus, David, Meszaros – Hursan, Lustiyk, Szatmari, Gyurjan – Toth, Viczian. Au mai jucat: Nagy, Zahoran și Kalman.
Arbitri: Emil Arsa – Remus Nagy, Tudor Groșan

Recomandările redacției