Oameni și cifre

0
180

Istoria se repetă, dar oamenii nu învață (aproape) niciodată nimic. La acest moment economia reală arată mai rău ca aia din cifre. Am scăzut cu atâta, situația se va redresa, se spune adesea. Dar una sunt statisticile, alta e viața. Economia a scăzut cu 10% . Forțând puțin nota și vânzătorul de langoși va vinde nu o sută, ci 90 de langoși. Realitatea este însă cu totul alta. Mai ales micile companii, precum cele de familie abia mai rezistă. Pentru aceștia economia, în viziunea lor, nu mai există. Deși, pe hârtie, ca cifre „nu stăm“ atât de rău. Însă spunei asta familiei care nu mai are bani să-și plătească spațiul închiriat pentru o mică afacere sau furnizori. Și, în definitiv, pentru ce muncim – să atingem niște cifre meschine sau pur și simplu să trăim? Omul nu este interesat că la finalul anului trebuie să te încadrezi, ca țară, într-un deficit de X la sută sau Y. El trebuie să-și achite cheltuielile curente și să trăiască.  Sau poate nu… Atunci poți să te mai întrebi pentru ce  se mai joacă fotbal, baschet și alte asemenea sporturi fără spectatori. Acum., când consumul a scăzut drastic și pare a se comprima și mai mult. Un răspuns la toate acestea ar putea fi: „facem investiții, care să producă dezvoltare“. Dar mai pot fi puse și alte condiții premergătoare. Pentru cine facem aceste investiții? Care  este oportunitatea și finalitatea lor. De ce facem investiții? Pentru a crea plus valoare, este un răspuns acceptat de toți. A genera ceva care să aducă un plus. O viață mai bună pentru oameni. Zece milioane de lei, douăzeci de milioane de lei, o sută de milioane de lei. Nici nu contează. Avem bani de investiții, dar vom face reduceri de oameni. Câți oameni „încap“ în aceste sume, ce înseamnă asta? Investițiile ar trebui să însemne proiecte, dezvoltare, locuri de muncă, dinamism dacă vreți. Nu tăieri, restricții, comprimări, încetiniri. Un bine comunitar, de care să profite toți, nu doar unii. Pentru că, până la urmă pentru cine faci politică? Când faci politica cum trebuie. Cine e destinatarul final, dacă nu omul? Că doar nu faci investiții de dragul investițiilor… Și mai e ceva … Dacă luăm toate investițiile din bani publici, de-a lungul și de-a latul țării se poate observa, fără prea mare efort, în imensa majoritate a cazurilor, că sumele pentru te miri ce, sunt foarte mari. Mult mai mari ca pe piața liberă. Nu mai departe de acum două luni, Codin Maticiuc a reușit, să renoveze din surse private, un etaj întreg al unui spital de copii. Cu 200.000 de euro. Același lucru, din bani publici, ar fi costat de trei, poate de patru ori  mai mult. O spunea chiar conducerea acelui spital. Oficial, cu acte, nu altfel.  Iar raționamentul e simplu, atunci când aloci sume din buget: dacă ar fi din banii tăi, ai plăti pentru așa ceva sumele solicitate? Iar soluția este la îndemână, dacă s-ar vrea cu adevărat. Doar cu zece la sută mai puțin, s-ar aduna niște sume surprinzător de mari. Și nu s-ar mai pune problema, de exemplu, câți oameni „încap“ în zece milioane de lei. Vorba genială a unei bătrâne de la țară: „Cu cât s-a furat maică, în țara asta de la Revoluție încoace, se mai putea face o Românie!“

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.