de Voicu Sida 

Vedeți, de multe ori zicem că nu ne doare nimic și suntem sănătoși, în special atunci când nu avem nici cel mai mic simptom de boală. Ne întrebăm în acele momente pentru ce să mergem pe la medici. Dar uitați că nu este chiar așa, iar boala și necazul pot veni pe neașteptate și în special atunci când te aștepți cel mai puțin. Poți să fii oricât de sănătos, atunci când boala vine cazi ca secerat.

Cazul care urmează să vi-l prezentăm este unul cutremurător. Este vorba despre un tânăr, tată a cinci copii, sănătos tun, pe care boala l-a doborât pe neașteptate.

Este vorba de tânărul pompier Ciprian Iertea de la Ineu, un om sănătos, secerat de o boală pe care domnia sa nu a știut să o aibă: o tumoare (chist la pancreas).

Când a văzut că se simte rău și-a dat seama că ceva nu este în regulă cu sănătatea sa și s-a dus la spitalul din Arad. Ce s-a întâmplat aici și despre modul cum a fost tratat nu vrem să discutăm prea multe. Cert este că pentru a-și salva viața, domnul Ciprian a fost nevoit să se îndrepte spre o clinică din Cluj. Odată ce i s-a stabilit diagnosticul, în prima intervenție a avut nevoie de un stent. „Urmează să i se facă operația, iar medicii au spus că vor depune tot efortul pentru a-i reda viața lui Ciprian“, ne-a transmis telefonic, doamna Simona, soția sa.

După toate acestea, a venit vestea trăsnet. Operația va costa 16.000 de euro, o sumă deloc neglijabilă, pe care nu și-au putut-o permite ca familie. Disperată pentru viața soțului ei și pentru a celui care este tată a cinci copii, soția Simona a dat vestea mai departe. Așa a ajuns la Asociația Timotei din Ineu. Aici, fiecare a donat cât a putut, după posibilități.

Suma care a fost strânsă nu a fost însă suficientă. Povestea pompierului Ciprian Iertea a ajuns însă la urechile unui om cu suflet enorm de mare, care a donat diferența care mai era necesară. Acel om cu suflet uriaș se numește Ovidiu Palcu.

Gestul omului de afaceri arădean nu este singular. Nu este primul caz de ajutorare pe care îl face domnul Ovidiu Palcu, o persoană recunoscută prin asemenea gesturi.

Doamna Simona îi mulțumește atât domnului Ovidiu Palcu, cât și Asociației Timotei și celor care au fost alături de familia ei.

Acum, cei cinci copii își așteaptă părinții să se întoarcă cu bine în mijlocul lor.

După o perioadă de câteva săptămâni, Ciprian va merge pentru operație. S-au făcut toate plățile către Clinica Regina Maria, iar noi, cât și colegii săi de la pompieri, îi dorim însănătoșire cât mai urgentă.

Voicu Sida

 

  • Liviu Alexe spune:

    Frumos gest, dar de ce atâta popularizare? Nu era mai bine primit de Domnul dacă știa doar El? Anonimatul, acest adevărat sacrificiu de sine!.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției