Întreprinzătorii arădeni au participat la un eveniment dedicat mediului de afaceri din Regiunea Vest – Innomatch 2016, ce a avut ca scop stimularea companiilor private din Regiunea Vest prin expunerea acestora la mediul internațional. Evenimentul a fost organizat de la Timișoara, pe data de 9 noiembrie, de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în parteneriat cu Asociația Tehimpuls-Centrul Regional de Inovare și Transfer Tehnologic.
Astfel, pentru a sprijini companiile să învețe unele de la celelalte, să interacționeze cu companii și manageri din alte țări europene, dar și pentru a facilita promovarea companiilor din Regiunea Vest în mediul internațional, evenimentul Innomatch 2016 a cuprins două părți – prima parte a constat într-o conferință, iar cea de-a doua parte a fost un eveniment internațional de întâlniri bilaterale – eveniment de brokeraj, ce a avut ca scop facilitarea stabilirii de contacte, colaborări și parteneriate între companii private din Regiunea Vest și organizații – companii private și centre de cercetare din afara țării.
Participanți la eveniment au prezentat propria experiență de lucru, rezultatele inovative obți­nute pe parcursul timpului și urmările acestora, dezvoltând o serie de discuții deschise cu participanții.
Temele abordate de vorbitori în cadrul conferinței au vizat: li­deri în management, produse și servicii inovative, digitalizarea și competitivitatea firmelor, inovarea „verde˝ și evoluția firme-lor – inclusiv cum se pot obține finanțări nerambursabile pentru astfel de inițiative, managementul inovării și performanța firmelor
Organizatorii oferă o serie de servicii gratuite mediului de afaceri din Regiunea Vest – servicii de consultanță, acces la finanțare, internaționalizare, ino­- vare și transfer tehnologic, pentru dezvoltarea parteneriatelor de afaceri transnaționale și dezvoltarea capacității de management al inovării.
(S.S.)

Recomandările redacției