La mijlocul lunii trecute, apărea în ziarul nostru materialul intitulat „Tiptil și pe nevăzute, Guvernul maghiar a pus gheara pe cel puțin trei clădiri istorice ale Aradului“, în care scriam că Teatrul Hirschl, Crucea Albă și Castelul Mocsonyi au ajuns achiziții de dată relativ recentă ale guvernului maghiar în România.

Investigatoria.ro a arătat cum funcționează sistemul. Guvernul ungar și-a propus consolidarea unei fundații care să conserve clădirile istorice cu semnificație pentru Ungaria, fiind vizată nu doar România, ci și Slovacia, Croația sau Slovenia. Este vorba despre Fundația pentru conservarea patrimoniului construit din Europa Centrală, iar cele două companii care au rolul de a sprijini acest demers guvernamental și de a-l pune în practică sunt Manevi ZRT și Comitatus-Energia Beruházási. Alături de acestea, se poate remarca și un efort susținut al fundațiilor finanțate de Ungaria în același scop: achiziția de clădiri de patrimoniu, care devin centre de educație și cultură pentru etnicii maghiari din România.

Teatrul Vechi, departe de a fi salvat

În urma articolului au apărut o sumedenie de comentarii pro și contra. Unii și-au manifestat regretul că autoritățile române nu au fost în stare să preia clădirea și să o valorifice, în timp ce alții își puneau speranța că măcar așa, fiind preluată de unguri, clădirea va avea șanse să nu ajungă moloz, fiind deja într-o stare avansată de degradare.

Pe lângă asta, oamenii de cultură mai trag un semnal de alarmă. În cadrul unei scrisori deschise către consilierii municipali ai Aradului, scriitorul și omul de cultură Gheorghe Schwartz precizează: „După cum se știe, la începutul anului 2021, un grup de inițiativă din societatea civilă a început o campanie de conștientizare a oficialilor arădeni în legătură cu situația Teatrului Vechi, jalon important al devenirii culturale locale, dar și naționale. După ce, de peste o jumătate de veac, clădirea din centrul urbei a fost lăsată de izbeliște, a apărut, pe surse, știrea cum că ar exista intenția de a se ridica un bloc pe acel spațiu, iar proiectul tehnic ar fi fost deja pregătit. Fiind vorba despre un monument istoric, neputându-se intra în construcție cu buldozerul, a apărut pericolul să fie ajutată clădirea să se prăbușească singură.

În urma demersului societății civile, au avut loc mai multe întâlniri cu decizionarii. În Consiliul Municipal, toți consilierii au cerut cumpărarea imobilului, dar întrucât consilierii liberali nu s-au prezentat, nu a existat niciodată numărul de voturi necesar. În schimb, Dl. Primar a dat asigurări că este de partea solicitării arădenilor și că există instrumentele necesare ca Teatrul Vechi să redevină pentru ce a fost ctitorit cu peste două sute de ani în urmă de către Iakob Hirschl.

Totuși, toate structurile menite să sprijine tradițiile și cultura și-au declinat dreptul de preemențiune. Asta după ce Primăria n-a fost interesată de clădire nici câtă vreme aceasta a fost oferită gratis. Ipoteza că Teatrul Vechi va fi lăsat să se dărâme a devenit tot mai plauzibilă. Cât de serioase au fost asigurările edilului – inclusiv în ieșirile publice – o dovedește discuția organizată la 22 octombrie în Sala Ferdinand, unde din nou toți cei prezenți au fost încurajați să ceară revenirea la normalitate. Surpriză: edificiul fusese deja vândut cu patru zile în urmă unui ONG maghiar!

Trebuie să recunosc acum că în felul acesta Teatrul Hirschl va fi mai degrabă renovat decât dacă am fi reușit să-l revedem în patrimoniul local, unde era de așteptat ca licitațiile, contestațiile, din nou licitațiile și din nou contestațiile ar fi dat timp clădirii să se prăbușească. Da, acum s-a ajuns la momentul când Teatrul Vechi are șanse reale de a deveni un important centru de cultură. Dar, așa cum a fost gândit de Iakob Hirschl, drept un dar pentru toată comunitatea arădeană, indiferent de etnie, este nevoie de un protocol între noii proprietari și Primărie de a se asigura acest deziderat. Cum pentru acest scop s-au pronunțat reprezentanții tuturor partidelor în luările lor de cuvânt, rugăm să fie pus pe ordinea de zi a Consiliului Municipal acest protocol.

Domnul Primar are prilejul de a dovedi că este greșită percepția generală că, în pofida asigurărilor date de dânsul, n-a avut nicio clipă intenția de a salva Teatrul Vechi. Domnul Primar a afirmat chiar și într-o conferință de presă că dispune de instrumentele legale prin care să poată monitoriza activitatea clădirii restaurate în folosul culturii arădenilor, care și-au arătat susținerea proiectului nostru prin mii de semnături. Nu vrem să fim în situația de a ne putea uita doar din partea cealaltă a străzii la Teatrul Vechi, primul teatru clădit pe teritoriul actual al României“.

O altă problemă care nu a fost adusă prea mult în discuție o reprezintă aceea că partea maghiară care preia aceste clădiri monument nu face mari eforturi pentru a reabilita clădirile pe care le cumpără și un exemplu în acest sens este chiar Hotelul Dacia din Satu Mare, rămas în paragină, lucru pentru care Primăria Satu Mare a decis să și supra-impoziteze proprietatea.

Recomandare https://www.glsa.ro/tiptil-si-pe-nevazute-guvernul-maghiar-a-pus-gheara-pe-cel-putin-trei-cladiri-istorice-ale-aradului/

Lasă un răspuns

Recomandările redacției