Oamenii „zombie“ pun stăpânire pe Arad

0
708

Aproape în fiecare zi, atât cetățenii, cât și polițiștii se confruntă cu oamenii care, din cauza cosumului excesiv ale anumitor substanțe devin de nerecunoscut. Parcă tot mai multe cazuri sunt văzute zilnic și, din nefericire nu sunt prea multe de făcut.

Astfel, un individ ce afișa comportamentul „zombie”, cauzat de consumul de șoricioaică, a fost imobilizat de polițiștii locali astăzi, 26 august 2019, la orele 12.30. Acesta se oscila dezbrăcat în zona Palatului Administrativ, urmând să fie determinat să se îmbrace și, ulterior, a fost transportat pentru îngrijiri medicale specifice la Unitatea Primire Urgențe a SCJU Arad.

Dată fiind starea acestuia, nervos, agitat și recalcitrant a lui C.G., și ținând cont de faptul că indiciile exterioare nu semnalau existența unui pericol la adresa vieții și integrității fizice a bărbatului, polițiștii locali l-au transportat la spital cu automobilul de intervenție al DGPL Arad.

Din nefericire, pe lângă faptul că a ajuns să se afle în această stare, C.G. este un client nou pentru DGPLA, nefăcând parte din lista consumatorilor deja identificați în teren, ceea ce înseamnă că numărul persoanelor aflate în rândul consumatorilor crește.

La 13.20, un alt echipaj de ordine publică al Poliției Locale l-a identificat pe P.S.O., aflat într-o stare similară, în Piața Avram Iancu. În cazul acestuia, este vorba de un cunoscut al cadrelor serviciilor de ordine publică ale DGPLA, identificat și îndepărtat de mai multe ori de pe domeniul public, în cursul acestui an. Pentru acesta, a fost chemată ambulanța, care l-a transportat la UPU, sub supravegherea polițiștilor locali.

Aceștia își continuă eforturile de identificare, izolare în teren și gestionare preventivă/sancționatorie a consumatorilor de șoricioaică, atât în situațiile în care starea acestora reprezintă un pericol la adresa propriei vieți, cât și atunci când conduita lor se înscrie în competențele legale de păstrare a ordinii și liniștii publice“, au declarat reprezentanții DGPL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.