Obiceiuri și tradiții seculare, ținute de Bobotează

0
426

boboteazaÎn fiecare an, pe data de 6 ianuarie – conform Calendarului Creștin Ortodox, se serbează Boboteaza (Iordanul – cum i se zice în popor) și are, pe lângă înțelesurile creștine – momentul nașterii spirituale a Mântuitorului, multe trăsături și manifestări de mare sărbătoare populară. Sărbătorită de la început în ziua de 6 ianuarie, multă vreme împreună cu Crăciunul – lucru rămas și astăzi în practica Bisericii Otodoxe Ruse, a Bisericii Armene și a celorlalte biserici necalcedoniene – Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbatori importante creștine, fiind menită să marcheze cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să pășească în viața publică. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numește și Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului.
Câteva obiceiuri și credințe populare
În ajun, preotul sfințește casele cu apă care a fost sfințită în dimineata aceea dupa Liturghie. Oamenii tin post negru pana ce vine preotul si beau din aceasta apa sfintita. Preotul este precedat de copii imbracati in camasi albe, sunand din clopotei si deschizand ca­lea preotului. Pe lângă Troparul Bobo­tezei, copiii cântă colinde speciale care descriu minunea ce a avut loc la Iordan. În ziua aceasta, în afară de preot, nimeni nu se duce colindând din casă în casă.
La Bobotează, se sfințesc toate apele iar preotul se duce la o apă unde va arunca crucea. Mai mulți bărbați se aruncă în apă ca s-o aducă înapoi, cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.
Pe vremuri, în satele din nordul țării, femeile se adunau în grupuri mari la cineva acasa și duceau alimente și băutură. Dupa ce mâncau împreună, cântau și jucau toată noaptea. Dimi­neața ieșeau pe stradă și luau cu ele, la râu, bărbații care le apăreau în drum. Tot acum, în unele regiuni avea loc integrarea tinerelor neveste în comunitatea  prin udarea cu apă din fântână ori dintr-un râu. Se zice că în noaptea de Bobotează tinerele fete își pot visa ursitul. Pentru asta ele își leagă pe inelar un fir roșu de mătase și o bucățică de busuioc; busuioc se pune și sub pernă. Fetele care cad pe gheață în ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor mărita în acel an.
De Bobotează, după liturghie, preotul împreună cu enoriașii fac o procesiune spre un lac, râu sau izvor pentru slujba Sfințirii Apelor. Vănătorii și pădurarii satului împușcă atunci peste ape ca să alunge duhurile necurate. Dacă este frig, se pregătește o cruce de gheață, pentru a marca locul slujbei. Se crede că în ziua aceasta toate apele pământului sunt sfințite; de aceea femeile nu spală rufe pentru următoarele opt zile, până la sfârșitul praznicului. (conform„CreștinOrtodox.ro“)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.