Revenirea celor de la Dorobanți în eșalonul doi județean a reprogramat, după un sezon de pauză, derby-ul orgoliilor cu Iratoșu. Ca și în tur, când câștigase cu 3-1 în „fieful” rivalilor, Înfrățirea s-a dovedit mai bună și s-a impus cu 5-2.
Nici bine nu a început meciul și oaspeții au trecut, oarecum neșteptat, în avantaj. După o centrare ve­nită de pe dreapta, Goczo a finalizat sec, de la 15 metri, la colțul lung al porții lui Bursuc. Exact 10 minute a durat dușul rece pentru gazde, căci ex.-ul Apostol a egalat dintr-un penalty dictat pentru henț în careu. Pe val, Iratoșu a preluat rapid conducere, prin veteranul Moni, mingea fiind atinsă ușor și de Szoke. Dar, Dorobanțiul nu a depus armele și D. Lăsculescu l-a învins cu o reluare la colțul scurt pe Bursuc, stabilind și scorul pauzei: 2-2.
În parte a doua s-a jucat, însă, într-un singur sens, spre poarta lui Tibi Miklos, iar victoria a fost fără dubiu. În minutul 56, Apostol atras bine de la 18 metri, portarul res­pinge în față și Moni e acolo pentru 3-2. După alte patru minute, și Răzvan Apostol a realizat „dubla” cu un lob de efect, pasa decisivă aparținându-i lui Don. Presiunea amfitrionilor a rămas ridicată și, în minutul 64, a căzut și golul de 5-2, cel care – de fapt – a închis tabela. După mai multe pase legate, Don
l-a eliberat la șut pe Matei, care nu greșește ținta din 12 metri.
Iratoșu va termina sezonul pe podiumului seriei A a Ligii a 5-a, îndeplinindu-și cu brio obiectivul. „A fost un derby în adevăratul sens al cuvântului cu de toate. Faze de poartă, goluri spectaculoase, răsturnări de scor și două galerii superbe care și-au încurajat favoriții timp de 90 de minute. Intrând cu 2-2 la cabine, ne-am reglat greșelile și frustrarea pentru o primă repriză cam nereu­șită. Apoi, a venit tăvălugul. În ultimele 45 de minute, ne-a ieșit tot, am controlat repriza a doua cap coadă si am marcat trei goluri din faze foarte frumoase. Băieți au fost extraordinari tot campionatul și și-au atins obiectivul, evitarea promovării de pe un frumos loc 3. Avem o echipă bună si destul de tânără, o bază sportivă cochetă si un primar care e alături de echipă, dar și mai prețioși sunt susținătorii noștri care ne susțin necondi­ționat”, a menționat Edy Kocsis, antrenorul secund al Înfrățirii.
Formații:
Iratoșu: Bursuc – D. Levetchi (21 Laszlo), Kocsis, Ando, Buza – Moni (63 Matei), Roșca, Lăsculescu, Don – Urs (85 Zoicaș), Apostol (90 S. Levetchi). Antrenor: Emil Sapungiu.
Dorobanți: T. Miklos – Levai (73 Szolai), Varga, Toth, Szoke – Șt. Horvath, Lăsculescu, M. Miklos (82 Laszlo), Vaștag – Sz. Horvath (76 Almasi), Goczo. Antrenor: Kotroczi Iosif.
Arbitri: Cristi Coroban – Cristian Cășuț, Andrei Pîslaru
Observator AJF: Romulus Tănăsescu

Recomandările redacției