Update : În urma articolului, problema a fost rezolvată. La aproximativ două ore după publicarea acestui articol, un reprezentat Enel ne-a contactat, ca mai apoi să fie trimis un echipaj la locuința femeii. În principiu a fost vorba despre o problema la contor, care s-a rezolvat în doar câteva minute. 

După cum deja ne-a obișnuit, firma ENEL este una dintre cele mai neserioase cu putință. În ultimul timp au ieșit la suprafață tot felul de situații în care au fost puși arădenii din cauza lipsei de profesionalism de care au dat aceștia dovadă. De această dată vom vorbi despre un caz în care, în luna noiembrie, o femeie care își crește copilul minor singură este obligată să stea în întuneric după ora 17.00, să mănânce și să se spele la lumina lanternei și care nu mai poate nici măcar să se gândească la mâncare prea complexă, altceva în afară de niște sandwich-uri pentru că oricum nu ar avea un frigider în care să o pună și să nu se strice.

Contactați de o cititoare a ziarului nostru, aceasta ne-a povestit că de trei zile ea stă în beznă, își spală copilul minor la lumina lanternei, fac teme pe întuneric după ora 17 și, cu toate că a sunat în nenumărate rânduri la compania de curent, aceștia nu au fost deloc impresionați.

Totul a început miercuri când Andreia a ajuns acasă de la serviciu. Având o altă treabă de rezolvat cu altă firmă pentru care avea nevoie de curent, ea a constatat că acesta lipsește. Crezând inițial că poate să fie o problemă care se rezolvă de la siguranțe, ea a început să verifice toate sursele și atunci a realizat că singura problemă ce există este cea cauzată și nerezolvată de firma de curent. În jurul orei 16 vine primul apel către Enel. I se transmite că este vorba despre o avarie care se va rezolva până în jurul orei 17 și astfel nu a mai reușit nici să rezolve ceea ce avea de rezolvat cu o altă firmă.

La ora 17.30 Andreia revine cu un al doilea telefon către cei de la Enel. La acest apel i s-a răspuns că este în continuare vorba despre o avarie care se va rezolva până la ora 21. Astfel, ea a fost obligată să facă ceva rapid de mâncare ce să nu necesite curent, a mâncat alături de fiul ei de doar cinci ani, au făcut baie în frig pentru că sursa de căldură din baie era pe curent și după ce au citit la lumina lanternei s-au pus la somn.

Joi, 14.11.2019

O nouă zi, aceeași avarie. Încă de la prima oră a dimineții, Andreia a sunat din nou la compania de curent ca să le spună că încă nu are curent. Desigur, a auzit aceeași poveste, promisiunea fiind de această dată că până la ora 6.00 curentul revine. Fiind foarte devreme, lumina de afară încă nu apăruse, ea împreună cu băiatul minor au fost nevoiți să își facă rutina de dimineață, din nou, la lumina lanternei.

După ce lasă băiatul la grădiniță aceasta efectuează încă un apel către Enel. I se spune scurt aceeași minciună deja răsuflată. Cumva, trece prima parte a zilei și la ora 13.00 aceasta ajunge de la muncă. Ea constată încă o dată că nu are curent și știe deja că dacă nu o să aibă în continuare, în aproximativ patru ore o trebuie să scoată iar lanternele ca să poată să vadă ceva prin casă.

Sătulă de această situație revine din nou cu un telefon dat către reprezentanții de la Enel. Cumva, într-un final, aceștia îi oferă un alt număr de telefon ca să facă o sesizare, până în acel moment nefiind luată în serios.

Sunând la cel de-al doilea număr de telefon, aceasta a vrut să vadă dacă un echipaj este pe drum și dacă se va rezolva problema în cursul zilei. A fost luat-o puțin la mișto prin replici care îi dădeau de înțeles că nimeni nu o este cu adevărat curios de problema ei apoi i s-a închis telefonul înainte să mai ceară și alte explicații.

Ora 19.00, încă un apel, aceeași avarie și promisiunea că totul se va rezolva de urgență. Ora 22.00, problema nerezolvată, sună din nou la Enel, nimeni nu vine.

Vineri, 15.11.2019

Dimineața s-a desfășurat în aceeași termeni. Cu lanterna la purtător a reușit să îi dea de mâncare băiatului și să se pregătească amândoi pentru plecarea de acasă. În jurul orei 12.00 când Andreia s-a întors de la serviciu casa a fost găsită tot în beznă, fără nici o sursă de curent. Sătulă de toată această situație, femeia a plecat de această dată direct la sediu cu scopul de a face o sesizare scrisă și prin care are de gând să ceară și despăgubiri.

Recomandările redacției