Titlul nu se referă la Gheorghe Dincă, monstrul fără suflet care a ucis cel puţin două fete. Nici la poliţiştii care au vorbit la 112 cu Alexandra, cu cei care au aşteptat la poarta criminalului pentru ca acesta să îşi ducă la bun sfârşit planul nenorocit şi nici la procurorul care nu a dorit să streseze, mai repede de ora 06.00, scursura cu chip de om. Despre o altă scursură, care a îmbrăcat hainele unui om, aş vrea să vorbesc acum. Despre „primul vierme care a ieşit de pe cadavrul Alexandrei“, după cum îl numea cineva. Este vorba despre Alexandru Cumpănaşu, monstrul care a dus de nas foarte multă lume atunci când a pozat în marele justiţiar, în omul dispus să îşi rişte chiar viaţa pentru aflarea adevărului şi demascarea tuturor nenorociţilor din sistemul corupt care au ucis-o pe Alexandra.

Pe Alexandru Cumpănaşu îl consider mai demn de silă decât pe oricine altcineva din această tragedie. Criminalul e criminal, a recunoscut şi el, autorităţile nu au intervenit pentru că nu au fost în stare şi pentru că sistemul este putred, dar acest individ făţarnic este odios pentru că şi-a gândit în mod premeditat toate acele ieşiri în scopul de a se face cât mai cunoscut. Pe el nu îl durea de Alexandra, pe care a văzut-o de câteva ori în viaţa sa, el îşi calcula atent paşii pentru a-şi construi o imagine. Chiar dacă, să presupunem că nu s-a gândit deloc la asta de la început, gradul său de nemernicie este la fel de ridicat dacă a văzut că poate să profite de pe urma unei drame. Drama unui copil. Moartea unui suflet curat, de care nimeni nu profită mai mult decât acest Cumpănaşu. Acest individ îl întrece în şiretenie până şi pe criminalul Dincă. Este mai criminal decât Dincă. În şiretenia sa, în marea sa nemernicie, Cumpănaşu este un artist, un geniu. Este conştient că singura sa şansă politică o reprezintă subiectul Alexandrei, pe care îl şi exploatează la maxim. Aruncă tot felul de presupuneri, lansează piste, multe dintre ele absurde, dar eficiente politic. Cazul, din punctul lui de vedere, trebuie să fie unul cât mai complex şi să se încheie cât mai târziu. Memoria Alexandrei, chinul prin care trec părinţii acesteia, pe Cumpănaşu îl lasă rece. Face orice pentru a întinde cazul la nesfârşit, dacă s-ar putea.

Cumpănaşu este o lichea, o „gânganie“, după cum singur se creiona fără să fie conştient de asta în urmă cu aproximativ o lună, care se hrăneşte din cadavrul nevinovat al nepoatei sale. Iată ce spunea în urmă cu aproximativ o lună: „Pentru toţi cretinii care au TEAMA că aş putea candida la prezidenţiale: NU VOI CANDIDA. NU voi fi încă un prizonier al unui sistem infect care să-mi dirijeze viaţa şi acţiunile. Ba mai mult am văzut un articol astăzi că am răspuns cu «jumătate de gură» în emisiunea Cătălinei Porumbel că nu voi candida. Nişte manipulatori penibili. Cătălina mai avea 1 minut din emisiune şi m-a rugat să răspund foarte scurt la întrebări. M-a întrebat dacă voi candida. Am răspuns simplu NU, am o altă misiune în viaţă. Trebuie să lupt împotriva crimei organizate. Altă aiureală greu de imaginat este că «cineva mi-a strâns semnăturile…» şi că în octombrie «chiar dacă nu vreau voi fi forţat să candidez». Eu am impresia că aceia care au scris acest articol chiar nu mă cunosc: nu mă poate obliga NIMENI să fac NIMIC în viaţa asta. Iar de strâns semnături cred că bagă din burtă de frică. Despre ce dracu vorbesc oamenii ăştia?. Ca să nu mai spun că vorbesc despre mine ca un ֿ«pericol pt Iohannis». Adică să mă pună prin gura lor în conflict cu toţi decidenţii României, inclusiv cu Iohannis. O astfel de reacţie disperată mi-a fost rar dat să văd. Sunt BĂRBAT, nu gânganie precum majoritarea liderilor noştri de azi care mint întruna şi fac doar jocuri de culise. Dacă îmi doream o spuneam eu. Dar NU voi candida. V-aţi liniştit lichelelor?“.

Moartea Alexandrei ne-a făcut pe toţi mai vulnerabili. Ne-a făcut să simţim poate mai profund ca niciodată cum viaţa atârnă de un fir de aţă subţire. Că încrederea poate fi trădată în cel mai odios şi crunt mod cu putinţă. În acelaşi timp, ne-a învăţat cât de singuri suntem în faţa pericolului, cât de lipsiţi de sprijin şi de ajutor suntem atunci când cerem cuiva să ne ajute, să ne aline, măcar. De la Alexandra am mai învăţat că oricât de mult am vrea să avem un sprijin în momentele dureroase, nimeni nu este alături de noi. Tot de la această fată am învăţat că acolo, la marginea prăpastiei, eşti singur.

 

 

  • A.Rădeanu spune:

    Cumpănașu e un carierist din stirpea caracaleană a lui Marius Tucă și Dan Diaconescu. Povestea Alexandrei este o mană cerească în dorința lui bolnăvicioasă de parvenire.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției