braicaOrganizaţia de Femei a PSD Arad (OFSD) a organizat la Curtici o dezbatere care face parte din proiectul „Trandafirii roşii în calea violenţei împotriva femeilor”“. La dezbatere au participat membrele Biroului Judeţean OFSD condus de Alexandra Braica, deputatul Flavius Măduţa şi numeroşi cetăţeni din oraş şi din localităţile învecinate.
Proiectul „Trandafiri roşii în calea violenţei împotriva femeilor” are un scop instructiv-educativ, de informare și sus­ținere a femeilor din mediul rural care se confruntă cu violenţa în familie. Se urmăreşte sensibilizarea comunităţilor (femei și bărbați) cu privire la implicațiile sociale, fizice și psihologice ale acestei situații reale cu care se confruntă societatea românească chiar și în secolul XXI.
„Femeile fac parte din categoria persoanelor care prezintă un grad mare de vulnerabilitate, datorită caracteristicilor lor bio-constituționale și psihocomportamentale. Prin tradiție femeia a beneficiat de un statut inferior în comparație cu al bărba­tului ceea ce a expus-o diferitelor forme de agresiune sau umilire care erau acceptate de către societatea în care trăim”, a spus Alexandra Braica. Consecințele violenţei în familie sunt negative, grave, pe termen scurt şi lung afectează starea de sănătate fizică şi mentală, viaţa profesională, socială, statutul economic al femeilor.
Participanţii au observat că victimele violenţei în familie consideră că situaţia în care se află este ruşinoasă şi evită să facă reclamaţii sau să discute public despre problemele cu care se confruntă. S-a desprins ideea necesităţii abordării deschise a problemei violenţei în familie, prin programe sociale, dezbateri, educaţie, în aşa fel încât să se ajungă treptat la o schimbare a mentalităţii la nivelul societăţii româneşti. (G.C.)

Recomandările redacției