Quarter final - Netherlands vs Costa RicaHotel Caesar Park din Ipanema a fost gazda naţionalei Olandei în ultimele săptămâni, pe întreaga durată a sejurului semifinalistei Cupei Mondiale în Brazilia. Însă parcursul lung al olandezilor la turneul final din acest an a produs o problemă pentru care FIFA nu a găsit o soluţie optimă. Potrivit cotidianului „De Telegraaf”, FIFA a obligat echipa lui Louis van Gaal să părăsească hotelul, întrucât acesta era rezervat din semifinale pentru sponsorii şi partenerii forului internaţional. Degeaba au încercat conducătorii Federaţiei batave, care rezervase hotelul doar până în sferturi, să îi convingă pe şefii FIFA să le ofere din nou camere în Hotelul Caesar Park! Lucrurile erau clare, iar FIFA nu a dat înapoi.
Evident, dezamăgirea lui Bert van Oostveen, conducătorul forului olandez, a fost una imensă. „Dacă ajungem în finală, trebuie să ne găsim un alt hotel din Rio, după ce Caesar Park e ocupat de FIFA. Explicaţia lor nu stă în picioare: dacă doream un hotel până la finalul Mondialului, atunci trebuia să ne luăm unul în munţi, la 900 de kilometri. E o ruşine ce s-a întâmplat, jucătorii noştri se obiş­nuiseră şi asta e o problemă, vom fi permanent în căutarea unui alt loc, având în vedere că semifinala cu Argentina se joacă la Sao Paulo”, a spus van Oostven pentru „De Tele­graaf”.
Semifinala dintre Olanda și Argentina se joacă în această seară, de la 23, în direct pe TVR 1.

Recomandările redacției