roscaDupă despărțirea de Luician Ciba, conducerea Crișului Chișineu- Criș a oficializat legătura cu Mihai Roșca. Fostul antrenor al Păulișului a semnat un contract până în vara anului 2016, având obiective destul de importante.
„În acest sezon, ne propu­nem o clasare între primele patru echipe, iar la anul, dacă lucrurile merg cum ne dorim noi, s-ar putea să atacăm promovarea. Avem toate condițiile pentru a reuși tot ceea ce ne propunem”, a anunțat Daniel Cherecheși, președintele grupării de pa malul Crișului Alb.
Acesta mai anunță că până la ora actuală Crișul nu s-a despărțit de niciunul dintre fotbaliștii din lot, dar: „Probabil, vom renunța la unii, în funcție de evaluarea noului antrenor. Tot el va propune numele viitoarelor transferuri. Am demarat deja discuții cu un fotbalist, dar încă nu am concretizat nimic încă nu am concretizat nimic”, a adăugat Chere­cheși.

Recomandările redacției