„Proverbul care spune că omul sfințește locul” este din ce în ce mai greu reflectat în exemple concrete. Însă, la Ghioroc el este perfect adevărat și o spun cu tărie și responsabilitate. Domnul primar Corneliu Popi Morodan este un adevărat gospodar. Am fixat ziua și ora întâlnirii, pentru că este greu să-l găsești la birou. Mai toată activitatea sa este pe teren, unde supraveghează executarea lucrărilor, dar mai ales calitatea lor. Am intrat în birou, unde nu am zăbovit decât preț de câteva minute, după care am plecat pe teren.
– Domnule primar cum a fost acest an pentru dumneavoastră, desigur din punct de vedere al admnistrației?
– Ei, nu ne putem plânge că a fost chiar rău. Chiar dacă am avut această pandemie, zic eu că ne-am descurcat destul de bine. În ce privește programul de proiecte, am fost tot timpul în grafic, mai mult ne-a încurcat vremea potrivnică, decât pandemia.
Cele mai multe proiecte le avem pe AFIR. Pot spune că suntem pe primul loc la comune, în partea de Vest a României la acest capitol. O parte dintre proiectele începute sunt deja finalizate, cum ar fi Căminul Cultural din Cuvin. De asemenea, tot aici, în Cuvin am asfaltat o stradă mare. Chiar acum finalizăm cel mai mare proiect european pe care îl avem la nivel de comună. Este vorba de extindere rețea de apă și canal, care are o lungime de 22 de kilometri. Mă refer la toate cele trei localități: Ghioroc, Cuvin și Miniș. Dacă se mai finalizează și canalizarea de pe Drumul Vinului, zic eu că este rezolvată aproape toată comuna cu rețeaua de apă și canalizare, cu unele mici retușuri desigur. Din experiența mea în administrație pot spune că secretul este să te implici în proiecte și să nu aștepți de la nimeni ceva, pe degeaba. Mai spun că la proiectul de apă și canal am avut cel mai mare punctaj din țară. Mai avem un proiect de înființare a grădiniței cu program prelungit și cu afterschool. Urmează licitația și pe urmă vom trece la executarea acestei investiții.
– Ce alte proiecte mai aveți în atenție?
– Mai avem proiecte foarte importante pe PNDL, unde avem prevăzute modernizarea și extinderea Liceului de la Miniș și Şcoala Gimnazială de la Ghioroc. După ce aceste proiecte vor fi realizate, vom avea un procent de îndeplinire de peste 65%. De asemenea, tot în cadrul acestei investiții mai este prevăzută și realizarea unei săli noi de sport. Am finalizat lucrările la Căminul Cultural și mai amintesc că am avut și un proiect european în ce privește achiziția de costume populare. Este vorba de 20 de bucăți de costume pentru femei și 20 pentru bărbați. Valoarea însumată a acestora a depășit 21.000 de euro. Iar asta este un lucru foarte bun, mai ales că echipa noastră de dansatori a ocupat un loc fruntaș la Festivalul Național de anul trecut.
– Care este stadiul lucrărilor la Plaja Ghioroc, în perspectiva sezonului estival?
– Având în vedere această pandemie, trebuie să respectăm niște reguli sanitare și de distanțare socială. Dar vreau să vă spun că, împreună cu Consiliul Județean Arad am demarat un proiect ambițios, de declarare a comunei Ghioroc ca stațiune de interes local. Am făcut deja pași importanți în acest sens: avem parcări mari, avem o plajă amenajată, am făcut și amenajările cerute de Ministerul Turismului. Mai urmează să ne fie acordat acest titlu, pe care îl așteptăm cu nerăbdare.
Așadar, la Ghioroc și în localitățile aparținătoare lucrurile se mișcă în sensul cel bun. Asta înseamnă implicare și receptivitate la problemele și prioritățile pe care le are comunitatea.
„Aproape am uitat să vă spun un lucru de actualitate, mai ales acum, când au căzut atâtea precipitații. Unele văi s-au umflat și au ieșit din matca lor. La noi nu a fost cazul, pentru că am luat din timp toate măsurile: am săpat și în văi, am decolmatat văile, am făcut și podețe în locurile unde a fost cazul. Noi dispunem de toată gama de utilaje și nu stau la mâna nimănui”, a punctat edilul șef.
Voicu Sida

Recomandările redacției