Săptămâna care tocmai s-a încheiat, mai precis vineri, într-o frumoasă zi de toamnă, a avut loc un eveniment cu totul special desfășurat pe raza comunei Șiria. Aceasta este cea mai bogată comună din județul nostru și este păstorită de cel mai gospodar primar al județului nostru. Și nu m-aș opri aici atunci când spun asta, ci m-aș duce mai departe și spun că Valentin Bot este unul dintre cei mai harnici primari, luând în calcul și județele limitrofe.

Inginerul Valentin Bot, primarul comunei, poate să stea la cârma comunității „cât vreau mușchii dumnealui“, după cum îi auzeam șoptind pe cetățenii comunei sale vinerea care a trecut, când a avut loc inaugurarea unei noi baze sportive în satul Galșa. „Acest primar merge cu noi cât vrea domnia sa. A făcut foarte multe în comuna noastră Șiria. Dumnealui vorbește cu noi ca și în familie, dar atunci când ai o problemă fie ți-o rezolvă dacă este de competența sa, fie te lămurește și te îndrumă ce să faci. Un asemenea caracter găsești mai greu în zilele noastre, darămite la un primar. Majoritatea primarilor din întreaga țară, nu doar de la noi, sunt niște îngâmfați de nu le poți ajunge nici cu trei prăjini la nas“, ne-au spus cetățenii.

Uitați-vă să vedeți că toate instituțiile din Șiria, adică sediile, sunt îngrijite, modernizate. Totul este gândit, cu mult gust și bun simț. Aceeași culoare este folosită la zugrăvirea acestor clădiri. Puteți vedea, nu mai departe piața din Șiria. „Aici este amprenta primarului nostru“, spun mai departe cetățenii.

Dar să revenim la subiectul nostru de astăzi privind inaugurarea unei baze sportive noi, în satul Galșa, aparținător comunei Șiria.

Domnule primar Valentin Bot, bine v-am găsit în mijlocul evenimentului de la Galșa!

Eu vă zic „Bine ați venit“ și dumneavoastră în mijlocul nostru, al cetățenilor din comuna Șiria, mai precis în satul Galșa, un sat cu oameni gospodari. De altfel, toți cetățenii comunei noastre sunt harnici și gospodari.

Ce se întâmplă astăzi, aici, în satul Galșa?

Este un eveniment important astăzi: vom inaugura o bază sportivă. Înainte, vreau să vă spun ce a fost aici până acum și anume clădirile fostului CAP. După Revoluție, zona a fost dată unei firme textile, însă aici a ajuns să se arunce gunoaie. Pentru că la noi, la români, așa se întâmplă, din păcate. Și ce m-am gândit eu? Să valorific acest teren, înființând o bază sportivă care să cuprindă mai multe activități sportive: mini-fotbal, volei, tenis de masă. De asemenea, am decis să amenajez și diferite activități pentru a susține jocuri pentru copii și nu numai. Deci este o bază sportivă complexă. De ce o denumesc așa? Pentru că poate veni întreaga familie. Vine tata să joace fotbal sau volei, mama poate să facă mișcare la aparate, ca la fitness, iar copiii să se dea pe tobogane sau să practice alte jocuri pe care le au la dispoziție.

Când a început investiția aceasta?

În anul 2019 am început proiectul, iar investiția a fost prin GAL AFIR CLFIR 5 Vest și Consiliu Local. Următoarea investiție o voi face la Mâsca, în colaborare cu Biserica: tot o bază sportivă. Să știți că mă bucur de ceea ce am realizat. Așa, după cum am și văzut când ați stat de vorbă cu cetățenii, satul Galșa are 2.500 de locuitori, iar comuna noastră a avut 8.303 locuitori. Să știți însă că numărul locuitorilor este în creștere. Acum avem undeva la 9.250 de locuitori. Este un motiv de mândrie pentru un primar atunci când îi crește populația sau că din alte comunități lumea migrează la tine. Numai luna trecută au venit două familii din Livada la Șiria. S-au stabilit definitiv aici, la noi.

Vrem ca fiecare cetățean să fie mândru că locuiește în această comună și toate acestea intră în grija și responsabilitatea primarului. Mă refer aici la gradul de preocupare la adresa cetățeanului, asupra bunăstării sale.

Tăierea panglicii de inaugurare

Înainte de toate, pentru că așa este normal, să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne dă și ne ajută să înfăptuim pe acest pământ, lucru încă păstrat de români, evenimentul a început cu o slujbă, cu o rugăciune efectuată de către un sobor de preoți. După aceasta, s-a trecut la tăierea panglicii de către edilul șef al comunității și alte persoane care au făcut parte din această echipă.

Să nu uităm că doamna Garofița Popa, consiliera județeană, s-a implicat trup și suflet la acest eveniment. De altfel, Garofița Popa este în echipa edilului șef. Prezent a fost și domnul viceprimar. Din păcate, nu am apucat să schimb o vorbă cu dumnealui, fiind ocupat cu organizarea.

După tăierea panglicii, a fost un scurt program cultural cu ansamblul de dansuri din Șiria, care a executat dansuri de pe Valea Crișului și Valea Mureșului. Echipa este coordonată de domnul Viorel Popa. După care, câteva echipe s-au întrecut pe terenul de fotbal.

Toată lumea a putut observa cât de multe face acest mare gospodar, în persoana inginerului Valentin Bot, pentru comunitatea sa.

De asemenea, cei prezenți au fost răsfățați din plin cu aperitive și struguri foarte buni, la încheierea activității de la Galșa. Cei prezenți au fost invitați apoi la Căminul Cultural de la Șiria, pentru a participa la alte activități pregătite de gazde.

 

Recomandările redacției