Vila din Izvorani, care a apar­ţinut lui Irinel Columbeanu, nu doar că era impresionantă prin dimensiunea sa, ci era valoroasă prin operele de artă ce se aflau în interior. Din păcate, toate acestea au fost mistuite de flăcări. Paguba se ridică la 2-3 milioane de euro.
La un pas să fie vândut, palatul de la Izvorani, în care s-au iubit chiar sub ochii noștri Moni și Irinel Columbeanu, a ajuns un morman de moloz și lemn ars. În urmă cu două săptămâni, Click! vă spunea în exclusi­vitate că vila cu 15 dormitoare a fost scoasă la vânzare de către noul proprietar, la preţul de 3 milioane de euro. De asemenea, dacă nu se găsea un cumpărător, putea fi şi închiriată pentru 15.000 de euro pe lună.
„Marți la ora două trebuia să mă văd cu noii proprietari și să semnez, dar am amânat o săptămână. Apoi, sâmbătă m-a sunat cineva să îmi spună că arde vila. Din păcate, incendiul a fost prea puternic și e totul scrum. A rămas doar partea de la intrare, în rest e căzut totul. Podeaua dintre parter și subsol, mobila și picturile murale au ars complet, a fost salvată doar o sculptură. Mare lucru nu a rămas. Estimez paguba undeva la 2-3 milioane de euro. A mai rămas un teren cu construcții anexe”, a declarat Eduard Mircea Uzunov pentru Click!
Irinel Columbeanu a pierdut toată ave­rea, dar și casa, pe care i-a luat-o banca. Avea datorii uriașe, astfel că a fost executat pe bunuri.
Vila din Izvorani care l-a facut celebru a fost scoasă la vânzare de noul proprietar. Prețul cerut inițial, în iulie 2020, a fost de 3,9 milioane de euro, iar acum scăzuse la 3 milioane. Imobilul se vindea cu tot cu obiectele de artă din interior.
Incendiul a izbucnit de la subsol, acolo unde erau mai multe echipamente teh­nice, și a cuprins rapid parterul și etajul, pe o suprafață de 1.000 mp.
Pompierii s-au luptat cu focul întreaga noapte, astfel că și a doua zi jarul încă mocnea. Acoperișul impunătorului palat, de pe malul Lacului Snagov, s-a prăbușit, iar operele de artă nu au putut fi salvate.
Irinel Columbeanu locuiește acum într-un apartament modest cu două camere, care este închiriat.

Recomandările redacției