Și chiar este bine că, spre exemplu, rețeta cu care  pecicanii pregăteau „pita de Pecica”, tradițională pâine, nu s-a modificat din moși-strămoși. Brutarii locului și gospodinele ce prepară pâinea în casă, au reușit să-și ferească rețeta de amelioratori și E-uri. Ce parfum are pâinea coaptă și cât poate fi de apetisantă, ce sunet scoate coaja crocantă când rupi pâinea, astea țin de rețetă, de îndârjirea cu care și-au apărat rețetele. Pita de Pecica a adunat în decursul timpului atâtea medalii, la care nici Peti nu le mai poate ține evidența.

Știți pentru ce este renumită varza de Socodor, dar Cadarca de Miniș, dar salamul de Nădlac? Știți? Eu știu! De la bunica am aflat că din varza de Socodor, cu foi fine, mult căutată toamna, pentru murat, se fac cele mai faine sarmale. Despre Cadarcă mi-a divulgat secretul maestrul, venerabilul meu prieten, Alexandru Mihalca, oenologul cel mai renumit pe o rază de 1.000 de kilometri. În pasta pentru salamul de Nădlac se amestecă carnea cu… și… cu… și nu vă spun că-i secretul lui Pavel, renumitul maestru din Nădlac.

Dar să părăsesc domeniul și găsesc exemple care să nu pledeze pentru „tradițional”. De exemplu – drumurile patriei. Șosele, autostrăzi și străzi. Primul pas s-a făcut prin anii ´50 când s-au asfaltat multe drumuri ce făceau legătura cu capitalele de județ, toate la ordinul Partidului și al CSP –ului. S-a asfaltat Pecica-Arad; Lipova –Arad; Pucioasa –Târgoviște, enumerate la repezeală. Un pas colosal și necesar, să nu se ruineze Pobedele și camioanele Steagul Roșu. Eram la liceu în Arad și nu-mi amintesc să fi fost gropi în asfalt. Era o rețetă bună și mai era ceva, vă amintiți? Erau cazane cu foc de păcură care topeau pasta de asfalt la fața locului, prevăzute cu patru roți și un om ce rotea cazanul cu manivela. Erau multe asemenea utilaje în Arad și apăreau pe loc, atunci când apăreau și gropile. Deci gropile nici nu aveau timp să enerveze arădenii. Astăzi această metodă vetustă s-a abandonat.

Au dispărut deținătorii rețetelor de asfalt, (câtă smoală, cât nisip, cât praf alb, căt… mai era prevăzut în rețetar. Astăzi întindem asfalt pe autostrăzi, pe drumuri județene, pe străzi și șosele și nu durează două ierni că gropile-s apărute tocmai pe unde s-au făcut făgașe. Probabil că rețeta asfaltului la petice și la drum nou s-a păstrat aceiași de pe vremea când în Arad se foloseau cazanele de asfalt. Nici o modificare de atunci, când circulația era mai rară și greutatea pe roată era  ca atunci. Astăzi circulă mastodonții, bolizii ce freacă asfaltul până scoate fum la pornirea de pe loc, cu o frecvență ce a depășit toate închipuirile. Pe noi ne-a prins anul 1990 cu o experiență, ca vai de mama ei, cu o autostradă de 101 kilometri București – Pitești, atât, ce la Revoluție era într-o fază avansată de peticire. Noi am păstrat rețeta cu sfințenie, de atunci și până la autostrada Arad-Timișoara. Săraca!

Acum, la intersecția Bulevardului Vasile Milea  cu  Bulevardul Brătianu iar s-au peticit gropile, formate exact acolo unde s-au piticit și antărț și anul trecut. Dacă a rămas rețeta tradițională, atunci la primăvară ce credeți că o să fie? Să facem un pariu?

Recomandările redacției