Opinii – Noutăți în urbanismul local

Asociația Pro Urbe în colaborare cu Primăria, și-au propus să analizeze modul cum au fost restaurate fațadele unor clădiri, înainte de aplicarea prevederilor Legii 153/2011. Primăria, în conformitate cu prevederile Legii,  urmează să emită notificări proprie­- tarilor a 57 clădiri ce prezintă cele mai grave distrugeri. Asociația Pro Urbe a propus ca, în timp ce se trimit notificările, să se distribuie câte o diplomă pentru cele mai frumoase clădiri, deja restaurate, cu menționarea locului ocupat într-un concurs ad-hoc. Intenția noastră este să demonstrăm că eforturile demne de toată lauda, pe care  le-au depus proprietarii înfrumusețându-și casele, nu au trecut neobservate. Va să zică, după ce vor fi triate clădirile restaurate, și clasificate,  în funcție de corectitudinea operației și estetică,  lista lor să fie supusă Board-ului spre aprobare.
O dovadă că Aradul era demult în Europa, îl constituie și punctul de colectarea apelor reziduale, rămas printr-o minune, în mare parte intact. Este situat în intersecția „La Burza”, și atenție, sistemul a funcționat din 1896 până în 1969 când aerul comprimat s-a înlocuit cu pompe centrifuge.  La rugămintea As.Pro Urbe, în anul 2010, un membru al asociației, Zoly Doba-Fodor a executat proiectul de restaurare, ce urma să fie dat spre execuție. Din acest moment a început odissea proiectului. L-am prezentat, întâi domnului director Bănățean, apoi domnului președinte Ioțcu, amândoi cuprinși de extaz la vederea acestui minuscul proiect, minuscul, față de ce              s-a realizat în acest oraș, au căzut în pesimism, și s-au spălat pe mâini ca Pilat din Pont. O inspirație absolut genială am avut când, am prezentat proiectul primarului Falcă. Și domnia sa l-a privit extaziat, ca ceilalți, dar a și pornit la treabă, găsind și finanțare, și cine, și când. Iar acum rămâne doar o întrebare firească, şi anume care dintre personalitățile conducătoare amintite, prețuiește istoria acestui minunat oraș.
Cum se face, doar este în vogă, nu doar în Arad, ca edificiile clasificate, monumente istorice, pe care statul le-a vândut, a se citi a scăpat de ele, sunt lăsate într-o deplină paragină. Grav este că multe dintre acestea s-au demolat, cu acte în regulă, în care nu s-a men­ționat și condiția ca, proprietarul să plaseze o placă comemorativă.  Vezi IMAR, FITA, UTA, etc. Cele  rămase în picioare, încărcate de istorie, sunt pe cale de demolare, administrația, din grija față de cetățeni, va fi nevoită să emită autorizația de demolare. De invidiat este curajul celor ce dețin cu CF în regulă, clădirile, monumente de­sigur, și nu închid geamurile lăsând ca ploaia să macine. Cât costă să se închide geamurile, ori să se pună un placaj în locul unde au fost geamurile? Interesantă și sinistră această modă. Când statul le-a vândut, unele fabrici erau în func­țiune! Poate acesta este cursul istoriei, la noi, când statul și cei în drept să o facă, nu se implică să găsească soluții de conservare ori de schimbarea, măcar parțială a destinației.
Cu bunăvoință, ar mai fi loc de mai bine. Vine –capitala culturală – și eu închid ochii să-i văd pe turiști conduși de ghizi… – „aici a fost re­numita fabrică de mobilă care a furnizat mobilă sculptată șeicilor din Golf”.