Cei mai mulți arădenii au ieșit la vot pentru europarlamentare și referendum, la orele amiezii. În unele secții au venit să își exprime votul mulți tineri, semn că generația tânără vrea să își arate principiile.

În timp ce unii au fost mai sfioși în secții, alții au fost hotărâți la vot și dornici apoi chiar să intre în polemici pe tema alegerilor, cu cunoștințe sau vecini.

Am cerut opinia mai multor arădeni, vizavi de propria ideologie, de speranțele pe care le au, dar și despre organizarea referendumului consultativ, pe tema justiţiei. „Am sperat să vină cât mai multă lume și nu mă feresc să spun că am votat cu «Da» la referendum. Și asta ca să facă «cei mari» pușcărie, pentru ilegalitățile mari. Legile sunt făcute să fie pedepsiți oamenii de rând, de multe ori prea aspru, pentru fapte mici. Iar cei de la vârf, indiferent de partid, am vazut toți cum scapă. De asta am venit, cu speranța că referendumul poate schimba ceva“, a spus Clara B.

 „Nu mai există secretul votului“

„Prin introducerea referendumului nu s-a făcut altceva decât să se creeze o falie între categorii de oameni. Am ajuns să ne catalogăm între noi, în funcție de cum am votat la referendum. Din nou, generația tânără este separată de cea a celor trecuți de a doua vârstă, pentru că au opinii diferite. Tinerii spun că vor un viitor mai bun, iar cei mai vârstnici, anumite avantaje, după ani grei de muncă. Toate categoriile ar trebui să fie în armonie, dar asta nu o să se întâmple cu politica actuală. În plus, nu cred că acest referendum va schimba lucrurile în justiție“, a spus Costică T, un pensionar arădean.

Unii arădeni au fost indignați de faptul că a fost necesar să își asume, printr-o cerere sau un refuz expres, poziția față de referendum, cu alte persoane de față, înainte de a primi buletinele de vot.

„Vizavi de referendum, mi-a displăcut total modul în care a fost organizat. Ești strigat dacă vrei să votezi pentru referendum, de față cu alții și le vezi apoi privirea celorlați. După caz, se uită ba aprobator, ba dezaprobator. Practic, pentru referendum nu a existat intimitate în exprimarea opiniei fără ca cei din jur să știe. Dacă ai spus că nu vrei să votezi pentru referendum, unii s-au uitat…urât. Pentru că s-au gândit cu cine votezi la alegeri. Ajungem să nu mai existe secretul votului“, a spus Constantin H.

Altor arădeni, întrebările de la referendum nu li s-au părut clar formulate, iar limbajul desprins din legislație, precum și formularea au fost după părerea unora greoi. „Eu am înțeles întrebările și m-am informat, dar spre exemplu bunicii mei de la țară nu ar fi înțeles dacă nu le explicam eu. Sunt oameni în mediul rural care nu sunt obișnuiți cu astfel de exprimare, de cuvinte. S-ar fi putut face mai simplu“, a spus Mariana S.

Mulți își pun mari speranțe în referendum. „Am votat cu «Da» pentru că vrem să se ia măsuri împotriva corupției. În rest am votat gândindu-mă la tinerii care vor un viitor mai bun și care, în prezent chiar nu știu unde s-o apuce. Generația tânără are nevoie de susținere, pentru că pleacă afară din țară, în căutarea unui trai mai bun. Ne dorim schimbare în clasa politică“, a spus Tania.

dav


Recomandările redacției