La Arad a avut loc al cincilea eveniment de tip caravană din seria celor care promovează oportunităţile de finanţare oferite de Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 (POCA). La acesta a participat Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad
La întâlnire au participat re­prezentanţii Autorităţii de Management pentru POCA: Dragoş Dincă, Steluţa Bulăceanu, Claudia Vasilica, reprezentanţi ai primăriei municipiilor Arad, Timişoara, Deva, Petroşani, ai primăriei oraşului Vulcan, ai Consiliilor Judeţene Arad şi Hunedoara şi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
În cadrul caravanei au fost pre­zentate tipurile de intervenţii ce pot fi susţinute din acest program, structura POCA 2014-2020, stadiul implementării, diversele instrumente de comunicare dedicate beneficiarilor şi potenţialilor beneficiari POCA, precum şi aspecte referitoare la depunerea cererilor de finanţare şi implementarea proiectelor.
„Mă bucur că există un ase­menea interes din partea Uniunii Europene, de a finanţa modernizarea administraţiei publice din România, pentru a reduce decalajul dintre ţara noastră şi principalele state ale Uniunii. POCA este un instrument prin care să creăm o astfel de administraţie publică performantă. Cele peste 550 de milioane de euro puse la dispoziţie de Uniunea Europeană trebuie să se regăsească în investiţii având ca finalitate creşterea calităţii serviciilor oferite, implicit creşterea cali­tăţii vieţii. Prin modul de lucru, prin atragerea de fonduri europene, judeţul Arad a demonstrat că are o administraţie publică performantă, axată pe nevoile cetăţenilor. Dar, de asemenea, ca să atingem un nivel de performanţă administrativă similar altor ţări europene, trebuie să continuăm să progresăm, să creştem calitatea serviciilor oferite”, a spus Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Acțiunea s-a înscris în seria de întâlniri organizate în cadrul proiectului „Sprijin pentru activitățile de publicitate, informare și comunicare ale AM POCA”, cu menirea de a informa potențialii beneficiari ai POCA des­pre cum să acceseze banii europeni disponibili din acest program, asigu­rându-se astfel o utilizare eficientă a fondurilor alocate. Programul Ope­raţional Capacitate Administrativă beneficiază de o alocare financiară în valoare de 553,19 milioane euro din Fondul Social European pentru perioada 2014-2020. De fonduri prin acest program pot beneficia autorităţi şi institiţii publice centrale, autorităţi administrative autonome, ONG-uri, parteneri sociali, instituţii de învăţământ superior acreditate şi de cercetare, Academia Română, autorităţi şi instituţii publice locale de la nivelul judeţelor şi municipiilor, autorităţi şi instituţii publice locale be­neficiare ITI.

Recomandările redacției