parteneriat

Dezbaterea a vizat dezvoltarea de colaborări

Parteneriatul public – privat în domeniul serviciilor sociale a fost tema dezbaterii organizate la Consiliul Judeţean, la care au participat reprezentanţi ai mai multor organizaţii nonguvernamentale.

Îmbunătățirea relațiilor de colaborare și parteneriat între CJA Arad și ONG-urile din domeniul serviciilor sociale a fost principala temă dezbătută. Parteneriatul dintre autoritatea public şi ONG-uri este considerat de viitor pentru domeniul social. „Abordam metode noi în ceea ce priveşte relaţia cu ONG-urile in zona protecţiei sociale. Aveţi in noi, Consiliul Judeţean Arad şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, nişte parteneri serioşi în ceea ce înseamnă colaborarea pentru a oferi celor care au probleme condiţii mai bune, plecând de la un principiu şi anume că cel care finaţează trebuie să şi controleze. Şi am să explic în câteva cuvinte. Încurajăm pareteneriatul public privat şi asocierea, pentru că dumneavoastră, ONG-urile, trebuie să oferiţi serivii corecte iar noi instituţiile publice, trebuie să finanţăm aceste servicii dar să şi verficăm modul în care acestea se derulează. Impreună punem bazele unui parteneriat corect, parteneriat care trebuie desfăşurat în folosul cetăţeanului. La ora actuală, nu putem vorbi despre un parteneriat public privat în România,în sensul legii, pentru că nu există normele privind normele de aplicare. Există în schimb posibilitatea de a colabora instituţii private şi instituţii publice, astefl încât cel dintâi să contarecteze servicii sociale care sunt finanţate de stat. Sperăm ca acesată întâlnire să fie ultilă tuturor celor care vor să colaboreze în acest domeniu”,  a susţinut Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Reprezentanţii de ONG-uri au fost informaţi cu privire la finanțările ce se preconizează că vor fi disponibile pentru furnizorii de servicii sociale. Totodată, reprezentanţii ONG-urilor au venit cu propunei proiecte, acțiuni, evenimente pe care doresc să le realizeze în colaborare cu administrația județeană. „A fost o întâlnire între partenerii sociali implicaţi în activităţi de protecţie socială şi autorităţile publice cu scopul de a găsi răspunsuri la provocările actuale. Materializarea acestui parteneriat reflectă maturitatea socială a membrilor comunităţii arădene”, a precizat Erika Stark, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.

Recomandările redacției