La conferinţa de presă de după meciul cu Lipova, terminat la egalitate (2-2), Daniel Opriţa nu a reacţionat prea bine când a fost întrebat dacă nu s-a gră- bit când a renunţat la Cristian Poiană. Mijlocaşul Lipovei a reuşit o execuţie de excepţie la golul de 1-2, şutând direct în vinclul porţii lui Zimmermann de la aproximativ 25 de metri. „Restul jucătorilor care au fost aici au venit să mă salute, numai Poiană nu a făcut-o. În fine, pentru ce să ne pare rău că am renunţat la el? A dat vreo 7 goluri în tur şi nu ştiu eu? El nu a avut niciun şut pe poartă. Vreţi să-l luăm pe Poiană înapoi la Reşiţa de frică să nu ne mai dea gol? Sau că mi-a demonstrat mie nu ştiu ce? L-a cerut Craiova sau Steaua cât a fost aici, sau a promovat echipa cu el? Se întâmplă să faci jocuri bune când joci cu ambiţie, dar vă mai spun ceva, una e să joci la Reşiţa şi alta la Lipova. La Reşiţa ai presiune, nu prea poţi dribla cum vrei tu, trebuie să te încadrezi într-o echipă ce trebuie să câştige fiecare meci. E o diferenţă ca de la Steaua la UTA, eu am simţit-o când eram fotbalist”, a menţio­nat actualul antrenor al Reşiţei după disputa de ieri, din Valea Domanului.
La rândul său, Cristian Poiană se felicită pentru alegerea făcută în iarnă, mai ales că relaţiile sale cu Opriţa nu erau prea grozave. „L-am avut antrenor la Reșița pe domnul Oprița de pe la mij­locul turului. Am jucat efectiv doar în trei meciuri, cu Cra­iova, Ghiroda și cu Bălești o repriză, dar şi în Cupă cu Viitorul. Am jucat doar un meci ca mijlocaș central, în celelalte am fost mijlocaș dreapta. E adevărat, nu am avut realizări, nici nu am avut timp să arăt ce pot. Am simțit că nu mă plăcea, nu mi-a reproșat direct ceva, nu m-a certat, cum o făcea cu alți jucători. Atmosfera în vestiar nu a fost prea plăcută, antrenorul arunca vorbe și le mai punea mâna în gât unor jucători. Erau gesturi care îndepărtau jucătorii de el. Fotbaliștii jucau pentru ei, nu puteau spune că joacă pentru tehnician, nu era vorba de vreun atașament. Asta a fost, dar nu am eu polițe de plătit, eu îmi văd de parcursul meu fotbalistic și vreau să joc cât mai mult și cât mai bine. În iarnă am decis să plec la Lipova unde eram dorit de antrenorul Flavius Sabău. Au mai venit de la Reșița și Dulap, Himcinschi și Iova, iar în locul nostru au fost aduși jucători cu salarii duble, cu experiență de liga întâi și a doua”, ne-a mărturisit tehnicul mijlocaş, care în fotbalul arădean a activat şi la Naţional Sebiş.
Poiană încearcă să explice şi atacurile lui Opriţa la adresa sa. „Sigur că domnului Oprița nu
i-au căzut bine reproșurile din tribună, la un meci cu Lipova, o echipă de locul 7 care vine la o candidată la promovare și o domină copios în prima repriză. O pasează pe tot terenul, iar ei răspund previzi­bil, cu pase lungi, diagonale și mingi în careu, respinse ușor de un dispozitiv pregătit de Sabău special pentru ei, cu trei fundași centrali pe faza defensivă. Noi am fost motivați și concentrați la fel ca la toate partidele, nu am avut o primă specială pentru partida cu Reșița. Cconducerea ne-a oferit o primă pentru 4 puncte luate în meciurile cu Ghiroda și Reșița. Sigur că am jucat cu ambiție după ce am bătut Ghiroda, suntem tineri și dornici de afirmare, dar nu am avut nimic de demonstrat domnului Oprița. Personal am reușit să și marchez, dar m-am bucurat moderat, am dat doar din mână și atât, din respect pentru galeria «rossonera» și foștii colegi de la Reșița. Dacă aș fi avut ceva de arătat fostului antrenor, probabil că mergeam să mă bucur în fața băncii lor de rezerve și îmi scoteam și tricoul. Nu cred că trebuia să-mi pomenească numele la conferința de pre­să, să facă aprecieri față de un jucător al echipei adverse, să găsească scuze penibile cum că am fi fost noi supra motivați cu prime enorme din partea nu știu cui. Cred că mai bine trebuia să explice parcursul echipei pe care o antrenează, să explice de ce l-a dominat Șirineasa acasă sau de ce abia a câștigat la Giarmata sau de ce nu a putut scoate mai mult cu Lipova”, a adăugat fobalistul Şoimilor, unul dintre punctele fixe ale lui Sabău în returul prezentei ediţii a Ligii a III-a.

Recomandările redacției