Opt cetăţeni din Afganistan, Pakistan şi Irak, opriţi din drumul ilegal spre Spaţiul Schengen

0
213

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat opt cetăţeni străini, trei pakistanezi, un afgan şi patru irakieni, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară pe la „frontiera verde”, cu intenţia de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

La sfârșitul săptămânii trecute, echipaje din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, pe timpul executării unor misiuni specifice, în apropierea frontierei cu Ungaria, mai multe persoane, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este vorba despre opt bărbați, trei cetăţeni pakistanezi, un afgan şi patru irakieni, toţi solicitanţi de azil în România, cu vârste cuprinse între 16 şi 42 de  ani. Aceştia au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera româno-ungară cu intenţia de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen. „Poliţiştii de frontieră au întocmit cetăţenilor străini acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun, se arată într-un comunicat al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.