Meciul UTA – Dinamo, din cadrul 16-imilor Cupei României la fotbal, a fost o provocare și pentru forțele de ordine din Vestul țării. Fiindcă o parte dintre susținătorii „câinilor” au aterizat marți dimineață la Timișoara și până la ora partidei de pe Mureș (ora 16,30) mai era destul, aceștia au colindat orașul de pe Bega, unde au provocat și au răspuns provocărilor unor susținători rivali de la Poli Timișoara. Totul a culminat cu o bătaie gene­rală cu bețe, scaune și alte obiecte căzute la îndemână pe o stradă din Timișoara, jandarmii și Poliția izolându-i pe recalcitranții fani dinamoviști. Vorbim despre membri ai grupului «Supras», aparținând Peluzei Sud a roș-albilor, printre ei aflându-se și fostul rugbist Ștefan Demici, în prezent „oficial” al echipei „buldogilor”.
După câteva discuții preliminarii pe stradă, forțele de ordine au decis să-i ducă la audieri, la Secția 1 de Poliție, pe majoritatea „huliganilor”, adică 26 de persoane. Bineînțeles, acestea nu au mai ajuns la meciul de la Arad, iar 8 dintre ele au și fost reținute, petrecându-și noaptea la secție. Mai mult, recalcitranții dinamoviști, fiind considerați pericol public, au fost mutați în miercuri dimineață în arestul IPJ Timiș.
Susținătorii „câinilor” care au ajuns, totuși, la Arad nu au avut ocazia să creeze decât incidente izolate. Unul dintre ei i-a spart ecranul telefonului unui coleg de la TV Arad în timp ce acesta din urmă îi filma pe domeniul public, pe terasa de la Curtea Veche, acolo unde dinamoviștii au poposit preț de
2-3 ore și unde ar fi lăsat, din informațiile noastre și o „gaură” de 280 de lei la plecare. Marșul prin oraș al „tifosilor” lui Dinamo s-a „împotmolit” doar la barul de la capul Podului Traian, acolo unde a avut loc un schimb… de sticle, folosite pe post de proiectile, cu fanii UTA-ei. Nu s-a ajuns la o confruntare corp la corp fiindcă în zonă erau zeci de jandarmi, care au intervenit prompt. La finalul disputei, cele două tabere nu s-au mai întâlnit pe stradă și asta pentru că fanii „câinilor” au fost scoși cu două autocare din zona arenei „Motorul”.

Recomandările redacției