Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand – judeţul Arad au depistat, în două autoturisme care circulau în regim taxi, opt cetăţeni din Irak, care se îndreptau către graniţa cu Ungaria.

Călătoria a avut loc joi, în jurul orei 20.30. Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţie de Frontieră Vărşand – I.T.P.F. Oradea, aflat în misiune pe DN 79, au descoperit în două autoturisme, care circulau în regim taxi, opt cetăţeni străini – trei femei şi cinci bărbaţi. Întrucât aceştia nu îşi justificau deloc prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele respective sunt cetăţeni din Irak, cu vârste cuprinse între 17 şi 59 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră şi se îndreptau către frontiera cu Ungaria.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

Pe lângă cazul acesta, în decursul lunii, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au depistat în apropierea frontierei cu statul vecin, într-o pensiune dezafectată şi într-un imobil aflat în construcţie, în localităţile Sântana şi Girişu de Criş (judeţul Bihor), 41 de cetăţeni din Afganistan, Iran, Irak, Somalia şi Sri Lanka, care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

De asemenea, pentru toți cei care încearcă să ajute astfel de persoane este bine de știu că acest act de binefacere se plătește aspru. „Fapta persoanei care racolează, îndrumă, călăuzeşte, transportă sau adăposteşte o persoană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României constituie trafic de migranţi şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”.
Astfel, persoanele care domiciliază în apropierea frontierei de stat sau care desfăşoară activităţi de transport, de taximetrie sau de transport ocazional sunt sfătuite să anunţe imediat echipajele Poliţiei de Frontieră sau să sune la numărul de telefon 021.9590 (serviciu telefonic care funcţionează non-stop) în momentul în care cetăţeni străini le solicită astfel de servicii.

Recomandările redacției