Lucrătorii din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Nădlac şi Turnu au depistat cinci cetăţeni din Afganistan şi trei din Algeria în apropierea frontierei cu Ungaria.

Sâmbătă, în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale desfăşurată în zona de responsabilitate,  au reținut cinci bărbați, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre frontiera cu Ungaria.

Întrucât cei cinci bărbați nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportați la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Afganistan, doi adulți în vârstă de 23, respectiv 24 de ani şi trei minori cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani. Aceştia au declarat faptul că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale.

Alți trei bărbați, pasageri într-un autoturism care circula în regim de taxi, au fost depistați duminică, în jurul orei 19.10, de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, pe comunicaţia Arad-Variaşu Mic. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în apropierea frontierei de stat, au fost transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele sunt cetăţeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră. În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura scoaterii din zona de responsabilitate a acestora.

Recomandările redacției